Înscrieri online la examenul de admitere la Universitățile de Medicină și Farmacie

Înscrierile la examenul de admitere în ciclul universitar de licență, la  Universitățile de Medicină și Farmacie, vor avea loc pe platforme online, iar examenul de admitere se va face prin metoda tradițională, în data de 26 iulie 2020, „cu respectarea cu strictețe a măsurilor de distanțare fizică și de protecție a candidaților”.

Hotărârile au fost luate în cadrul unei ședințe a rectorilor celor șase universități membre a Asociației Universităților de Medicină și Farmacie din România (AUMFR), din 29 aprilie, în care au fost discutate aspecte importante privind adaptarea activității UMF-urilor la noile condiții date de context al pandemiei cu coronavirus.

Conform unui comunicat al AUMFR, postat pe pagina de Facebook a UMF Cluj, pentru reducerea riscului epidemiologic, sesiunea de examene pentru semestrul II și cea de reexaminare vor avea loc preponderent online, după o metodologie proprie fiecărei universități și aprobată în Senatele universitare. Cei șase rectori (prof. dr. Leonard Azamfirei – rector UMFST Târgu Mureș, prof. dr. Anca Dana Buzoianu – rector UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, prof. dr. Octavian Crețu – rector UMF “Victor Babeș” Timișoara, prof. dr. Dan Gheonea – rector UMF Craiova, prof. dr. Viorel Jinga – rector UMF “Carol Davila” București și prof. dr. Viorel Scripcariu – rector UMF “Gr. T. Popa“ Iași) propun ca în acest an universitar să se elimine bariera dintre ciclul clinic și preclinic (la sfârșitul anului III de studiu) și să se poată promova în anul următor cu maxim 15 credite restante.

O altă hotărâre este aceea că examenul de licență va avea loc în luna septembrie 2020. Acesta se va desfășura online sau față în față, „dacă situația epidemiologică va permite”.

De asemeni, termenul de depunere a lucrărilor de licență s-a prelungit până în data de 15 iulie. Potrivit comunicatului, „se acordă posibilitatea redactării lucrării de licență de tip analiză sistematică pentru studenții din anul VI de la Facultatea de Medicină și Medicină Dentară, respective anul V la Facultatea de Farmacie, care nu pot efectua lucrările experimentale/ clinice din cauza măsurilor epidemiologice luate la nivelul spitalelor. În această situație, titlul lucrării de diplomă poate fi modificat”.

M. T.

Articole din aceeasi categorie