În cădere liberă

Vă amintiţi cum citeam în „Baltagul” că „nimeni nu poate sări peste umbra lui”? Şi cât de încântaţi eram când Sadoveanu povestea cum i-a chemat Dumnezeu la El pe mai marii zilei. „A poftit pe boieri şi domni la ciubuc şi cafea: Măririlor-voastre vi-i dat să trăiţi în desmierdare, răutate şi ticăloşie; pentru care să faceţi bine să puneţi a mi se zidi biserici şi mănăstiri”.
Multă apă s-a scurs pe râurile patriei de la plecarea Sadoveanului. Şi lucrurile s-au schimbat. Cel puţin „afară”! Acolo, politicienii, şi chiar şi cei mai bogaţi oameni ai planetei au înţeles că toţi suntem la fel. Unii cu bune, alţii cu rele. Şi că specia umană nu are voie să-l ignore pe cel care nu reuşeşte în viaţă. Aşa se face că cei bogaţi sar… peste umbra lor şi, realmente, prin efort conjugat, ajută ca semenii să-şi trăiască viaţa aşa cum trebuie. Sau cât mai bine posibil. Măririle-lor coboară în lumea reală, fac legi pentru cei care le fac lor viaţa mai dulce şi ajută cu toate puterile comunităţile pentru a putea face din cumulul vieţii tuturor standarde acceptabile.
Vrem o ţară ca afară?
Noi da. Dar ei? Nu prea. Adevăratul „stat paralel” s-a iscat din jefuirea celor mulţi, care nu au. Şi ei, cei puţini, boierii şi domnii de azi, ce… fumează un alt aer decât poporul pe care-l cârmuiesc. Într-o discuţie nevinovată, la o cafea, pe o terasă anonimă,
cineva îmi spunea că Tăriceanu, Dragnea sau Toader nu vor putea sta niciodată aşa, în tihnă, să-şi soarbă licoarea amăgitoare şi să admire cum se consumă ciubucul în vâltoarea jarului. Indiferent ce vor face, şi cum o vor drege, întotdeauna vor fi urmăriţi de mânia populară şi, cineva va arunca în direcţia lor oareşce ouă stricate. Adevărat, a răspuns comeseanul, dar gaşca de care ai aminti va trăi întotdeauna în lumea lor, lumea ceia paralelă pe care acum o hulesc. Şi, pentru a se feri de păcat, construiesc, în draci, biserici şi mănăstiri. Tot pe spinarea poporului.
Nu ştiu dacă judecata convivilor e cea mai dreaptă şi, mai ales, dacă ea va avea efect în viitorime. Ştiu însă că ce-i „afară” nu seamănă deloc cu ce-i „înăuntru”. Şi asta pentru că, la noi, boierul a rămas tot boier, iar calicul a fost sărăcit şi mai mult. Sigur că asemenea discrepanţe nu pot continua la nesfârşit. Că nemunca neplătită se va răzbuna. Dar e tot atât de sigur că mentalitatea – de care am vorbit atât de mult – trebuie schimbată la „cei de sus”. Pentru că „talpa” se adaptează uşor la bine. Pe când măririle-lor îngăduie greu să împartă, măcar o parte a binelui cu cei năcăjiţi. Iar această vrere nu se numeşte comunism, ci o-me-nie!
Ceea ce, la noi, deocamdată, lipseşte.
Radu Vida