În buzunarul de la piept, FACEBOOK sau lumea virtuală la purtător

Cît de mică e lumea cea mare sau cît de mare e lumea cea mică? Şi lucrurile astea alunecă dintr-o ipostază în alta, fără să impună vreun moment de vrajă. Atîta doar că întrebările, pe cînd să capete răspuns, îşi pierd din consistenţă. Adevărurile ştiinţei nu lasă nici o clipă să se aşeze constatările diurne.
Iar mîine…
Presa anunţă că un computer a reuşit să dezvolte independent o teorie în cazul unei probleme ştiinţifice în chestiunea regenerării viermilor inelari. Biologii îşi bat capul de mai bine de 120 de ani. Şi nu-i dau de capăt. Cît de validă e teoria robotului, încă nu ştim. Dar e clar pentru toată lumea că inteligenţa artificială va pune probleme, nu peste mult timp, şi celor mai inteligenţi dintre inteligenţii planetei.
Pînă atunci, noi, cei cu simţul comun şi părerile aşijderea ne întrebăm ce e cu reţelele astea virtuale. Cum de putem sta într-un loc şi discuta cu alţii, de la mii de kilometri, fără să mişcăm un pas spre interlocutor? Şi, dacă existenţa reţelelor poate fi comparată cu o aglomerare de autostrăzi, cine stă la… intersecţii şi dirijează cuvîntul, pornit să hălăduiască în lume?
Azi…
Ştiu eu dacă toate descoperirile astea n-au ceva dintr-o agitaţie mecanică de alt secol, bineînţeles ?! În orice caz, roboţii, calculatoarele, sistemele de operare şi reţelele de socializare ne-au schimbat viaţa. Unii spun că în bine. Alţii că în rău. Viitorul va hotărî. Oricum, Google sau Facebook, Yahoo sau Gmail sînt tot atîtea posibilităţi ale disciplinei.
Vă propunem, aşadar, iubiţi cititori, să mergem – fie şi virtual – acolo, unde disciplina depăşeşte statutul de dogmă, încetează a fi obligatorie şi devine necesitate. Şi sentiment, la o adică.
Să facem cunoştinţă: doamna Ana Crişan este mama celui mai mediatizat tînăr din Cluj. Am avut balerini de seamă, gimnaşti, medici, diplomaţi de marcă. Dar niciodată n-am avut pe cineva care să lucreze la FACEBOOK. Dar Sebastian Crişan a reuşit. Iar mama lui a plecat în cele Americi. Să-şi vadă odrasla. Trăind şi muncind la cea mai invidiată firmă a momentului FACEBOOK. Da: FACEBOOK nu este o lume virtuală. Are clădiri, spaţii de mare concentrare arhitecturală, sute şi sute de minţi luminate. Care gîndesc pentru ca noi să putem fi mai aproape unii de alţii.
Doamna Ana Crişan :
– Am auzit şi eu, de cînd eram tînără, că americanii sînt cei mai cei, că au cele mai… Nu mă bag eu în tehnică, că nu mă pricep, dar sigur, aveau cele mai bune filme. Şi cea mai bună muzică. Tare aş fi vrut să merg pînă pe tărîmul acela, unde se făceau lucrurile astea extraordinare. Atunci, n-a fost să fie. Pînă cînd…

– Pînă cînd ?
– Fiul meu a primit un contract permanent cu una dintre cele mai lăudate firme de pe planetă : FACEBOOK. Şi mi-a facilitat invitaţia şi chemarea să-l văd. Acolo, pe pămînt american. Aveam o curiozitate… cum e aerul la ei, dar apa? Cum sînt oamenii? Şi ce ne diferenţiază? Am mai fost în Grecia, Bulgaria sau Spania. Dar America trezeşte în mintea fiecăruia dintre noi alte valenţe. Nu că ar fi mai frumos, dar e diferit. Iar diferenţele trebuie palpate. Hoinăreala, chiar şi bine organizată, este răsplătită de satisfacţii imediate. Indiferent de comparaţiile pe care eşti în stare să le realizezi. Şi, dincolo de calificarea, să-i zicem, în materie de drumeţie, cumulul aspectelor pe care le vezi şi le auzi, le constaţi şi le surprinzi, te îmbogăţesc.

– Cum a fost cînd Sebastian era acasă?
– Fiul meu a studiat tot timpul. Nu aveam probleme din acest punct de vedere. Ca orice mamă, i-am oferit toate condiţiile pentru a învăţa. Şi a învăţat. Mult mai mult decît alţii. Nu-mi place să mă laud. Dar din clasa a doua, a început să ia premii. Şi, cu toată modestia, a fost de “excelenţă” la toate materiile. Nu trebuia să-l împing eu de la spate. Învăţa. Şi-i plăcea ceea ce făcea. Dincolo de note, de aprecieri, avea un drag de studiu. Cred că aşa s-a manifestat orgoliul lui. Să fie în top. Şi a reuşit de fiecare dată. La Şcoala generală “Eugen Pora” şi, mai apoi, la Liceul de informatică a fost mereu interesat de ceea ce făcea.

– Distracţie ?
– Mai puţină. În vacanţe. Dar a meritat. Cînd au apărut calculatoarele, s-a înscris la « Bizar Club », în Cartierul Mănăştur. Se juca şi învăţa… Timp de 4 ani a luat toate diplomele posibile. Apoi, un an s-a dus aşa, pentru că ziceau cei de acolo « nu mai avem ce să te învăţăm ». Dar a învăţat în continuare şi singur. Concursuri internaţionale, olimpiade – toate încununate de premii. A visat să facă ceva şi, iată !

– Cum a fost cînd v-a spus că pleacă ?
– Hm! Am bănuit cînd a dat la facultate (ingineria calculatoarelor, limba engleză) că are gînduri de ducă. Şi m-am obişnuit. Pentru că de fiecare dată m-a convins că alegerile lui sînt bune.

Sebastian Crişan :
«Am ales să plec pentru că sînt tînăr. La început de drum – şi astfel de oportunităţi nu se ivesc în fiecare zi. În România nu e un loc chiar aşa de rău să lucrezi în IT, însă plec cu gîndul că, la FACEBOOK, munca mea va fi răsplătită corespunzător şi asta va conta pentru foarte multă lume»
(actualdecluj.ro)

Prima dată a fost chemat la Microsoft. Prin anul II de facultate. Le-a plăcut americanilor de Cluj-Napoca. Cel puţin în domeniul IT aici există creiere de excepţie. Şi şcoli pe măsură. Atunci, prestigioasa revistă “Paris Match” l-a numit pe tînărul student « Geniu al Carpaţilor ». Sebastian s-a instruit, a învăţat în continuare, a făcut proiecte şi a fost părtaş la multe realizări în domeniu. Terminînd facultatea, a putut să aleagă. Acolo, în sediul central din California, fondatorul FACEBOOK.

Mark Zuckerberg spunea: “Într-o zi, care nu-i chiar atît de departe, vom putea trimite gînduri bogate şi complexe cu ajutorul tehnologiilor pe care le vom poseda. Un gînd de al nostru va fi imediat preluat şi…trăit de prieteni, fiind capabili să experimenteze senzaţiile noastre”.

Asta l-o fi fascinat pe tînărul Sebastian?
– Au fost trei luni de probă, asigurîndu-se toate condiţiile de masă, cazare, transport – spune mama lui Sebastian, doamna Crişan. Iar, la sfîrşit, comisia de evaluare a dat aviz pentru un contract ferm, pe perioadă nedeterminată.

– Aşa aţi ajuns şi dumneavoastră să vă satisfaceţi curiozitatea. Şi să vedeţi America.
– O parte bună din ea. Poate cea mai bună. Silicon Valley. Din San Francisco pînă spre sud, San José.

– Şi ce înseamnă acea parte din America?
– Muncă. Numai despre asta vorbesc. Cel puţin cei care vor să facă treabă. Visul american… mai pe urmă!

– Călătoria nu este o evadare, spunea cineva, ci o întoarcere spre sine.
– Da, aş vrea să văd şi eu atîtea firme la noi, cîte am văzut acolo! Ce mi-a plăcut? Că nu au colb pe străzi. Că aerul este curat, mai mult decît respirabil. O plăcere ! Şi zone verzi, peste tot. Şi acolo, în Palo Alto, unde locuieşte inventatorul FACEBOOK-ului, Mark Zuckerberg. Pe betoanele mall-urilor – copaci. Spaţii generoase pentru parcuri de distracţie. Verde aproape peste tot. În toate localităţile, care se înlănţuie pe sute de kilometri, predomină bunul gust. Zone cu clădiri joase, contrapunctate de mari buildinguri, ape şi, cum spuneam, mult, mult verde. Oameni politicoşi. Promenade la Ocean. Multe maşini. Şi nici un claxon!

– Cum e în sediu la FACEBOOK?
– Lux. Pentru toată lumea. Ce nu te scarpină, te masează, vorba aia!. Calculatoare, fire ascunse în tavane şi multe, foarte multe locuri, de relaxare. Acolo, unde poţi să şi lucrezi. Să gîndeşti. Să-ţi spui gîndurile, fără să deranjezi pe nimeni. Să dormi, dacă vrei. Grădini suspendate. Fotolii pentru masaj. Dar şi table, că, de, dacă le vine vreo idee, să aibă pe ce scrie. Şi totul în culori asortate. Odihnitoare sau ţipătoare. Săli de fitness şi camere de hobby. Dacă-ţi place să cînţi la vioară, cînţi, dacă ai chef de un şah, joci. Şi automate, care ascund o mare varietate de ape, sucuri. Şi mîncare, pentru toate gusturile şi preferinţele acestei lumi. Restaurante şi pentru indieni, şi pentru cine vreţi dumneavoastră. Grija faţă de angajaţi? Pentru IT-işti lucrează, în total, 7.000 de oameni. Care pregătesc o bogăţie de reţete culinare… Cafeaua se aruncă din 5 în 5 ore. Şi se prepară, alta, proaspătă. Le spală şi hainele (altfel foarte scump). Totul gratuit! Şi plăteşte firma. Sediul nou şi sediul vechi: frizerie, croitorie, cofetării, locuri pentru grătare, pentru pizza… Şi un program foarte flexibil. Dar, sînt sigur, eficient.

Sebastian Crişan:
Unul dintre lucrurile care îmi plac la FACEBOOK este că în fiecare vineri, după-amiază participăm la o sesiune de întrebări cu fondatorii FACEBOOK. În primele şase luni, angajaţii se rotesc în toate echipele. Fiecare se chinuie să-i ademenească să vină să lucreze cu ei.
(Digi 24)
Acesta este doar începutul. Pentru că Sebastian Crişan e acolo doar din 2014. Dar se implică tot mai mult. În proiecte din ce în ce mai complexe. Aşa se conturează viitorul. Şi viitorul sună… ştiţi dumneavoastră!

***
N-am putut să mă rabd şi, în finalul conversaţiei noastre cu doamna Ana Crişan, am întrebat-o pe fosta psiholoagă, acum pensionară, dacă ar pleca definitiv în America.
– Ştiţi cum spun ardelenii: în cimitirul lor nu cunosc pe nimeni. Aşa că răspunsul este nu. Căci tare m-aş plictisi, zău!

Pagină realizată de
Radu VIDA

Foto şi aranjament grafic
AnomisadiV