Granturi pentru tinerii cercetători ai UBB

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) anunță că a alocat aproximativ 1.000.000 de lei din fondurile proprii pentru proiectele tinerilor cercetători, decizia luată luni, 6 aprilie, vizând susținerea a 20 de granturi din domeniile științelor naturii/ exacte, sociale și umaniste/arte, care vor fi derulate în următoarele 12 luni.

Potrivit declarației rectorului UBB, prof. univ. dr. Daniel David, această finanțare are două scopuri: primul este de a încuraja tinerii cercetători din UBB să exploreze idei noi, ”care se vor putea apoi concretiza în aplicații de granturi de mare anvergură și prin care tinerii cercetători din universitate se dezvoltă ca cercetători și lideri de echipe de cercetare”, iar al doilea este de a susține activități de cercetare în derulare, care pot fi afectate de pandemia COVID-19, „speranța fiind că, odată încheiate, aceste cercetări se vor exprima în contribuții științifice de anvergură și/ sau în noi aplicații de granturi”.

Anterior, UBB a aprobat și un buget pentru susținerea unor rezultate foarte bune ale tinerilor cercetători în competițiile naționale, dar care, din cauza reducerii bugetului și/ sau a neeligibilității pe lista de finanțare, nu vor avea acces la finanțarea națională.

M. T.

Articole din aceeasi categorie