Graficele examenelor de certificare a calificării profesionale pentru absolvenţii învăţământului profesional 2017-2018, aprobate

Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop, a aprobat graficele de desfăşurare a examenelor de certificare a calificării profesionale pentru absolvenţii învăţământului profesional din anul şcolar 2017-2018.

Potrivit unui comunicat al MEN, remis presei, absolvenţii învăţământului postliceal organizat în şcolile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne (calificări profesionale: agent de poliţie, agent de poliţie de frontieră, aubofiţer de jandarmi, subofiţer de pompieri şi protecţie civilă, maistru militar auto – nivelul 5 de calificare) au la dispoziţie două sesiuni: decembrie 2017 (pentru promoţia 2016-2017) şi iulie 2018 (pentru promoţia 2017-2018). Prima sesiune se desfăşoară între 7 şi 20 decembrie 2017, iar a doua, între 5 şi 19 iulie 2018.

Absolvenţii învăţământului postliceal (nivelul 5 de calificare) îşi pot obţine certificatele de calificare profesională în sesiunea din 29 ianuarie – 14 februarie 2018. Absolvenţii stagiilor de pregătire practică (nivelul 3 de calificare) vor susţine probele de examen în intervalul 14-15 mai 2018, rezultatele fiind afişate în 16 mai. Pentru certificarea calificării maiştrilor militari (nivel 5), calendarul include perioada 4 iunie – 20 iulie 2018, iar pentru calificarea profesională asistent medical generalist (învăţământ postliceal – nivel 5 de calificare), examenele sunt programate în perioada 6 – 23 august 2018. Examenele constau în susţinerea unor probe practice şi scrise.

M. T.

Articole din aceeasi categorie