Grădiniţele Ţăndărică susţin drepturile şi responsabilităţile copiilor

În fiecare an, în preajma zilei de 20 noiembrie – Ziua Drepturilor Copilului, Grădiniţele Ţăndărică alocă timp special pentru ca preşcolarii să fie implicaţi în diverse acţiuni legate de drepturile şi responsabilităţile lor. Activităţile săptămînii trecute – „Sînt mic, dar am drepturi şi responsabilităţi” – au fost menite să îi facă pe copii să conştientizeze cîteva dintre drepturile lor esenţiale: dreptul de a avea o familie şi de a fi protejaţi de aceasta, dreptul la educaţie, dreptul la sănătate, dreptul la joacă. Micuţii un au uitat nici de responsabilităţile pe care le au zi de zi, iar cadrele didactice din Grădiniţele Ţăndărică au finalizat săptămîna alături de copii, prin implicarea, pe data de 18 noiembrie, la Iulius Mall, în manifestarea dedicată Zilei Adopţiei.

Evenimentul, organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Cluj-Napoca, a avut ca scop promovarea adopţiei şi sensibilizarea celor care doresc să adopte prin proiectul desfăşurat sub sloganul „Inimi deschise! Familii deschise pentru copii”. Alături de specialişti din domeniul Protecţiei Copilului, de familiile adoptatoare şi de copiii lor, dar şi de copiii care s-au alăturat evenimentului, cadrele didactice de la Ţăndărică au avut posibilitatea să ajute la desfăşurarea a diverse ateliere cu jocuri pentru copiii prezenţi: atelier de ştafete, atelier de desen, atelier cu jocuri de echipă şi comunicare, atelier cu jocuri distractive, atelier de cultură generală, atelier cu probe „Cîştigi în 60 de secunde”. „A fost un eveniment special, care arată încă o dată necesitatea implicării comunităţii în viaţa copiilor şi susţinerea lor permanentă” – precizează directorul Grădiniţelor Ţăndărică, Silvia Cobusneanu.

Articole din aceeasi categorie