Gânduri

Când am auzit de ideea unei cărți despre proiectul „Voluntari pentru Educație”, derulat de Inspectoratul Școlar Județean Cluj la Institutul Oncologic „Prof. dr. I. Chiricuță”, am ezitat dacă ceea ce scriu să fie o introspecție, un bilanț, dar m-am gândit că cel mai potrivi ar fi o retrospectivă a ceea ce a reprezentat acest proiect. Așa că am încercat să fac o întoarcere în timp și mi-am adus  aminte de momentul de început, când am fost întrebată (de doamna inspector Mariana Pop) ce cred despre ideea de a școlariza elevii internați la secțiile de oncologie pediatrică.

Am fost foarte încântată…, știam de această nevoie majoră deoarece prin anii 2000 instituția noastră a încercat pentru prima dată derularea unui proiect (finanțat de ROTARY) de școlarizare la patul bolnavului, dar acea idee nu și-a găsit continuarea după finalizarea proiectului. Probabil atunci vremea acelei idei nu a sosit încă… După cum bine spunea V. Hugo, “nimic nu este mai puternic decât o idee căreia i-a venit vremea”, sunt convinsă că acelei idei acum i-a venit vremea.

Așa că, având ideea, am încercat să găsim finanțare; astfel, am conturat Proiectul Tiberiu – nu știu dacă cineva îți mai aduce aminte, dar îmi permit să spicuiesc din justificarea proiectului: Ideea acestui proiect a venit ca urmare a experienței elevului T., care a susținut Bacalaureatul 2015 în cadrul secției Oncopediatrie a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca. Tânărul T., diagnosticat cu cancer în clasa a IX-a, a fost încurajat de unul dintre profesorii lui să-și susțină acest examen. Între timp profesorul s-a stins, pierzând lupta cu cancerul. T. a susținut examenul de Bacalaureat. După afișarea rezultatelor, la nici o oră de la aflarea veștii că și-a luat examenul, T. a intrat în comă și, nu după mult timp, a plecat să-i spună domnului profesor vestea…

Proiectul nu a obținut finanțare, dar ideea a încolțit și a început să se dezvolte. S-a ajuns la o mobilizare impresionantă: inspectori școlari, doamna inspector Mariana Pop – cea care pune în mișcare rotițele sistemului, profesori voluntari – colegele mele, coordonatoare a activităților pentru care îmi crește inima de bucurie când aud cât sunt de apreciate – și dascăli care știu cum să se așeze lângă fiecare copil, personal de la IOCN – portarii și liftierii care îți spun “Sărut-mâna, iar ațí venit la copiii nostri!”, infirmierele care se oferă să te ajute, Ina, asistentele medicale care îți zâmbesc, Anita, “doamna Cori” – care știe deja ce trebuie să conțină dosarul de orientare școlară, doamnele doctor – oaze de calm și siguranță, sponsori, donații, scrisori de mulțumire și trandafiri oferiți în semn de prețuire…

Proiectul este cunoscut în toată țara, de la debutul proiectului CSEI a încheiat protocoale de colaborare cu peste 140 de școli, pentru 142 de copii din 28 de județe și este un motiv de mulțumire pentru fiecare dintre noi, dar, pe mine personal, ce m-ar mulțumi cel mai mult ar fi un apel care să ne spună: Azi nu trebuie să vină nici un profesor…nu sunt copii internați.

Intrând în acest proiect am cunoscut oameni deosebiți, iar fiecare întâlnire cu ei este o experiență unică, o experiență care te umple de mulțumire, dar care este, totodată, copleșitoare. Nu voi prezenta date statistice deoarece îmi dau seama că munca și dăruirea dascălilor care merg, în fiecare zi cu zâmbetul pe buze, la copiii din spital ar trebui apreciate cu aceeași măsură, chiar dacă ar fi pentru unul sau ar fi pentru o sută de copii.

În încheiere aș putea spune mulțumiri celor care dăruiesc un pic celor care au nevoie, felicitări celor care au avut ideea și care se preocupă să o crească an de an, dar îmi tot vine în minte ceva ce am auzit zilele trecute: Fă-ți datoria și încă un pic!

Poate un pic este pentru fiecare implicarea în acest proiect, dar cât de mult e acel “pic” pentru copii!

Prof. Vasilica CISMAȘU
Director CSEI Cluj