Fostul majordom al papei va fi închis într-o celulă la Vatican

El Pais

La 6 octombrie cînd Paolo Gabriele, fostul majordom al papei Benedict al XVI-lea, a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare, purtătorul de cuvînt al Vaticanului, Federico Lombardi, a declarat cu un zîmbet în colţul gurii că există o posibilitate “destul de verosimilă” ca papa să-l graţieze pe fostul său asistent de cameră. Dar se pare că Sfîntul Părinte încă se mai gîndeşte.

Părintele Lombardi a vorbit din nou pentru a anunţa însă că Paoletto îşi va ispăşi pedeapsa de 18 luni într-o celulă la Vatican. Însă nu aceea în care a stat închis timp de 15 zile, după descoperirea faptei sale şi unde a fost ţinut cu lumina aprinsă inclusiv noaptea, ci într-una mai spaţioasă, cu întrerupător. Dar purtătorul de cuvînt al Vaticanului menţine posibilitatea ca papa să-i acorde fostului său majordom iertarea.

S-ar putea chiar să-i găsească ceva de lucru la Vatican – unde locuieşte împreună cu familia sa -, departe însă de documente şi fotocopiatoare. În motivaţiile sentinţei dictate, acţiunea lui Paoletto poate fi considerată un furt în toată regula şi nu însuşire nepotrivită, avînd în vedere că el ştia clar că ceea ce face este un lucru ilegal.

Judecătorul Giuseppe Dalla Torre şi colegii săi de la Tribunalul Vaticanului au arătat clar că majordomul a sustras documentele pe care le-a înmînat ziaristului Gianluigi Nuzzi, într-un act care seamănă cu cel al unui hoţ. Concluzia se bazează pe declaraţiile sale din 6 iunie, în faţa Jandarmeriei Vaticanului.

Însă punctul cel mai important al sentinţei este cel care se referă la posibilii complici ai lui Paolo Gabriele. Deşi iniţial Paoletto a asigurat că nu a fost singur în sarcina lui de a salva Vaticanul, el a revenit ulterior, spunînd că a acţionat de unul singur, influenţat sau la sugestia “circumstanţelor medioambientale” de la Sfîntul Scaun. Judecătorul Dalla Torre s-a grăbit să tranşeze situaţia, spunînd că din investigaţia desfăşurată de Jandarmerie “nu rezultă probe de complicitate” a cuiva.

Paolo Gabriele a declarat deja că nu va face recurs împotriva sentinţei, care, dacă nici procurorul nu va face apel, se va transforma în definitivă. Mai rămîne să se încheie procesul lui Claudio Sciarpelletti, informaticianul căruia Paoletto i-a încredinţat un plic cu documente pentru a-l păstra sau a-l încredinţa unei terţe persoane. Informaticianul jură că nici măcar nu ştia ce conţine plicul. Dar Sciarpelletti poate sta liniştit: judecătorii au ajuns deja la concluzia că Paoletto a acţionat de unul singur.

Articole din aceeasi categorie