Floreştenii nu au renunţat la zootehnie

Privită prin noua structură arhitecturală, localitatea Floreşti pare definitiv desprinsă din dimensiunile ruralului, greu mai găseşti o străduţă cu imaginea trecutului apropiat, unde depozitele de furaje, la sfîrşit de septembrie, concurau cu înălţimea adăposturilor de animale, iar osiile carelor şi căruţelor scîrţiau sub povara recoltelor bogatului anotimp, fie că era vorba de porumb, sfeclă de zahăr sau furajeră, bostani, legume, fructe şi alte produse ale cîmpului.

DSC01679 Acum, acele terenuri roditoare sînt acoperite cu sute de blocuri de locuit, case spaţioase cu dotări şi finisaje de ultimă generaţie, ce dovedesc că nu sîntem atît de săraci, pe cît ne plîngem, iar Floreştiul de odinioară, care producea cele mai multe ouă şi carne de pasăre din Transilvania, a devenit cea mai mare comună a României, prin cei 33 de mii de locuitori ce-şi au domiciliul aici.

Deşi peste 80 la sută din spaţiile ,,Avicolei’’ au fost redimensionate pentru producţia de încălţăminte, textile, marochinărie, tîmplărie, mobilă, ceramică sanitară şi numeroase depozite, aflăm de la ing. Petru Horia Şulea, primarul unităţii administrativ teritoriale, că la Floreşti încă se mai cresc peste un milion de pui de carne anual, care se abatorizează aici, localitatea rămînînd un producător de carne proaspătă pentru clujeni. Trecînd de la… zburătoare la efective de gDSC01646abarit, domnul ing. Horia Şulea, care a organizat un important stand expoziţional zootehnic de Zilele Floreştiului ne reţine atenţia cu efectivele de ovine, care au atins cifra de 7.000 capete, iar la bovine de 400, localitatea găzduind şi cele mai frumoase şi valoroase exemplare de cabaline şi canine din judeţ şi din ţară.

La amintita expoziţie au adus oi, berbeci şi capre fermierii: Ioan Gal, Nagy Iosif, Florin Oltean şi Miluţă Irimeş; porcii Mangaliţa, o rasă valoroasă, ce a cam dispărut din gospodăriile locului, au fost aduşi de fermierul Victoraş Oltean, iar Dorel Emil Corojan a demonstrat că deţine un apreciat efectiv de vaci cu lapte, care îi rentabilizează eforturile de zi cu zi.DSC01650

Trecînd la cai, putem adăuga faptul că frumuseţea şi vigoarea acestora este cuceritoare, iar exemplarele aduse în stand de Emil Abrudan, Mircea Rusu şi Dorel Miclea, timp de trei zile, de dimineaţa pînă seara, au fost înconjurate de vizitatori care şi-au îmbogăţit albumele foto şi video cu aceşti corsari ce valorează mii de euro.

Tot la frumuseţe şi forţă am înregistrat prezenţa canină. Chinologul comunei, Sebastian Peter, a înghesuit în mari cuşti metalice tot ceea ce are mai de soi în efectivele de Ciobănesc mioritic, Ciobănesc bucovinean, Ciobănesc turcesc şi Ciobănesc caucazian. Fără a mai comenta, subliniez din nou vechea concluzie că la Floreşti se află cei mai frumoşi şi puternici cai şi cîini din această parte a Europei.

Cît despre zootehnia comunei – oraş, numai de bine, însă grjile primarului sînt provocate de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 119/2014, pentru aprobarea normelor de igienă şi sănătate publică privind modul de viaţă a populaţiei – care stabilesc distanţele minime faţă de fermele de păsări şi animale şi de dejecţiilor provenite din exploataţiile zootehnice – care pune în pericol investiţiile fermierilor şi peste 300 de locuri de muncă numai în sectorul avicol. Or, vorba unui mucalit al locului: ‘’Nu fermele de păsări s-au construit lîngă blocuri, ci blocurile lîngă găini’’.

Dumitru VATAU

Articole din aceeasi categorie