Festivalul Cultural „Miraje”, la a V-a ediţie

150 de tineri cu dizabilităţi din Cluj, Timişoara, Simeria şi Buzău participă, în 16 şi 17 mai, la Cluj-Napoca, la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Cultural „Miraje”. Aceştia vor fi protagoniştii a 15 spectacole de teatru, muzică şi dans, alături de compania de dans „Transilvania Dance”, compania de teatru „Viceversa”, trupa de teatru a Colegiului Naţional „George Coşbuc”, actorul Ruslan Bârlea şi cîntăreţul folk Emeric Imre.

Evenimentul – organizat de Clubul Lions Genesis, Liceul pentru Deficienţi de Vedere Cluj, Fundaţia Comunitară Cluj şi Events by Alin Vaida – va include şi un concurs foto pentru amatori, cu tema „Surprinde un personaj de pe scena Mirajelor”, iar cele mai bune fotografii vor fi premiate în bani şi partipări gratuite la work-shop-uri în cadrul festivalului „Photo Romania”.

„Acest festival există pentru a schimba ceva în comunitate. În primul rînd, tinerii care urcă pe scenă au parte de nişte momente unice, în care efortul lor e răsplătit cu admiraţie şi aplauze. De partea cealaltă, publicul are parte de o lecţie de viaţă oferită de aceşti copii, pentru care limitele se aplică doar în matematică”, precizează Alin Vaida, coordonatorul festivalului, într-un comunicat remis presei.

„Sîntem un club implicat în programe de integrare în comunitate a persoanelor cu dizabilităţi şi colaborăm de ani buni cu Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj. Acest festival este unul aparte, care a reuşit cu fiecare ediţie să ne surprindă şi să ne convingă să îi susţinem şi mai departe. Încrederea acordată acestor copii îi face mai buni, iar ei, prin spectacolele lor, ne fac şi pe noi să fim mai buni. Practic, ne ajutăm reciproc”, sublinază, în acelaşi document, Liana Mureşan, membru Lions Genesis.

„FCC dezvoltă Festivalul Cultural «Miraje» ca o platformă deschisă comunităţii în sens larg, incluzînd grupurile dezavantajate. Evenimentul are un rol educativ şi le oferă tinerilor şanse egale de integrare şi schimbă mentalităţi, percepţii şi atitudini legate de capabilitatea lor de performanţă. Însă comportamentul nostru, capacitatea noastră de acceptare influenţează în mod direct cît de limitat sau larg este «spaţiul social» deschis acestor tineri. Cultura şi arta reprezintă doar una dintre dimensiunule acestui spaţiu”, precizează, la rîndul său, Simona Şerban, director executiv al Fundaţiei Comunitară Cluj

Programul festivalului:

Miercuri, 16 mai: ora 18:00 – Deschidere oficială; ora 18:15 – Şcoala Specială pentru Deficienţi de Auz nr. 2, Cluj-Napoca, Ansamblul de dans popular “Rezgofu”, dansuri  populare din zona Miercurea Ciuc; ora 18:25 – Liceul „Iris” din Timişoara, trupa de dans „Iris”, dans popular; ora 18:35 – Compania de dans Boemdance, dans modern; ora 18:50 –  Liceul „Iris” din Timişoara, dans contemporan; ora 19:00 – Trupa Tapera, dans modern; ora 19:15 – Trupa de teatru „Metamorfoze” a Liceului pentru Deficienţi  de Vedere Cluj, cu piesa „Ultimii poliţişti din City” de Alexandru Mânzat; ora 19:45 – Grupul Vocal „Minuni” al Liceului pentru Deficienţi de Vedere Buzău, moment muzical; ora 20:00 – Grupul vocal-instrumental „Lacrimă de dor” al Liceului pentru Deficienţi de Vedere Cluj; ora 20:15 – Recital folk Emeric Imre;

Joi 17 mai: ora 18:10 – Centrul de Pedagogie Curativă Simeria Veche, dans aerobic, moment muzical Antonio Bulzan de la Liceul pentru Deficienţi de vedere Cluj; ora 18:30 – Liceul pentru Deficienţi de Vedere Buzău, Trupa „Vodevil”, „Un pedagog de şcoală nouă”; ora 18:50 – Centrul de Pedagogie Curativă Simeria Veche, piesa de teatru  „Al 4-lea mag”; ora 19:15 – Compania de dans Boemdance, dans modern; ora 19:30 – Compania de teatru „Viceversa”, piesa de teatru „Repetiţie cu public”, regia Rudolf Herţeg; ora 20:00 – Trupa de teatru a Colegiului Naţional „George Coşbuc”, cu piesa „Commedia dell’ arte”, prezentată de actorul Ruslan Bârlea; ora 20:45 -Premiere.

Articole din aceeasi categorie