Făcături

La auzul veştii că în acest an, bugetul de stat al României va fi mai mare decât oricare dintre bugetele de până acum, din 1918 încoace, şeicul Mohammed al Dubaiului (în buletin numele lui este mai lung, că încape pe două rânduri, adică Muhammed bin Rashid Al-Maktou) care se credea până acum cel mai puternic finanţist al universului, cu bugetul cel mai dodoloţ, şi-a chemat la el ministrul de finanţe după ce-a făcut o criză de bilă: „vezi mă, Orlando El Zorab, că se poate? Dacă nu afli misterul acestei cifre, secretul bunăstării totale, alchimia prin care se mănâncă la greu biomasă, şi pe dincolo iese lavandă maro, eau de cologne, pun să te rupă cu cămilele, sau, şi mai înfricoşător, te închid cu Florin Piersic într-un harem dezafectat după ’89, ca să-ţi povestească pe scurt în 1001 de nopţi viaţa lui până la terminarea IATC-ului, naiba ştie ce o fi acela! Ai priceput, măi, Hunor care eşti?
Desigur ne-am crucit şi noi la vederea acestei cifre care nu potriveşte sub nicio formă cu realitatea economică internă şi internaţională, cu spasmele provocate de robor, cu efectele deja alarmante ale „Legii lăcomiei”, chiar dacă în această vreme contribuabilului i s-a trântit în tigaie un ţubac de pui ţinut la regim, dar prezentat ca pulpă de dinozaur.
Merele din Grădina Edenului, promise electoral, au fost repede înlocuite cu merele tovarăşului poet Mihai Beniuc, aflate la îndemână, pe marginea drumului.
În aceeaşi abureală care dovedeşte că politicienii, nu numai cei ai puterii, nu dau doi bani pe noi, până în preajma alegerilor, este şi proiectul fabulos care constituie o nouă pagină remarcabilă a literaturii SF româneşti. Este vorba despre reabilitarea gărilor, a infrastructurii feroviare, a tramei generale rutiere, prin darea în folosinţă a sectoarelor de autostradă începute, multe autostrăzi noi, de importanţă strategică, centuri ocolitoare, bretele, drumuri de mare viteză, toate acestea după ce anul trecut aceasta secţiune atât de necesară oxigenului economic naţional, a fost ignorată. Totuşi, ministrul interimar, Rovana, aflat la loc de cinste pe Tabelul lui Mendeleev ne-a asigurat că ne vom putea fâţâi totuşi, pe 180 km de autostradă, pe tronsoane însă ne-a mai adus inima la loc şi oxigenul necesar pentru a putea respira fără probleme. Chiar ne cred proşti, chiar au impresia că suntem proşti şi asta nu este bine în primul rând pentru ei, dar nici pentru noi.
Că şi acest buget este o făcătură, dintre multele făcături mitomane, este dovedit prin aceea că deja se fac modificări la schimbare, că se lucrează pe repede-nainte în Parlament, tocmai pentru a nu se descoperi alte slăbiciuni, incompatibilităţi, abateri de la realitate şi abuzuri, aidoma când, cu de la sine putere, domnul lider a tăiat masiv de la servicii ca să ne cumpere vitamina D.
Sigur, pe hârtie, procentele pentru Învăţământ şi Sănătate sunt excepţionale, seducătoare, dacă nu am şti că mare parte din aceşti bani nu există, iar multe inginerii financiare au fost cârpeli, disperări tot mai accentuate pentru când puşculiţa statului va fi aproape goală, şi oamenii de rând, tot ei, o să trebuiască să spargă puşculiţa în formă de purceluş, ca să acopere incompetenţa şi minciuna. Anul trecut un melc putea să parcurgă kilometri de autostradă dată în folosinţă fără să gâfâie de oboseală, ca orice melc fumător. Continuă la greu activitatea de şicanare a doamnei Laura Codruţa Kovesi, ultima ispravă, fiind într-adevăr o capodoperă în acest domeniu.
Am înregistrat momente vesele prelungite, la întâlnirea Comisiei de specialitate, pregătită să-l tragă de urechi pe Guvernatorul BNR, două personaje absolut interesante ca să nu zicem altceva, specialiste în economie, finanţe şi bănci, un inginer de Politehnică şi un fost şofer care aproape că au explodat adrenalinic în dorinţa lor inchizitorială de a-l umili pe omul finanţelor, de a-l acuza, pe ocolite de şmecherii subiective.
Am auzit că în Antarctica pinguinii au început să se sinucidă: vinovaţii sunt, evident Iohannis şi Soros, iar ultimele informaţii o dau ca vinovată principală pe Laura Codruţa Kovesi.

Articole din aceeasi categorie

3 Responses to Făcături

  1. Biperiden Akinetoniu

    Rowana Atkinsona Plumbarița ! Tare, nu ?

  2. doftoru și iconomu casnic

    După anunțul lui Dragnea, prețul produsului DETRICAL VITAMINA D s-a dublat, de la 18 lei la 39,60 lei. Pentru ca trebuie absorbită cumva ( ! ) suma pusă la dispoziție de cârmaci…

  3. Clitocybe DeAlbata

    Ar trebui elaborat un proiect de IGIENIZARE a zonelor aflate de-a lungul Căilor Ferate Române. Ce vezi pe fereastra vagonului,din mers ? Grajduri dărâmate, hale dezafectate, deșeuri nereciclate, schelete de cal,coceni de cucuruz, balega & căcăreze de diferite proveniențe ,copite de măgar , garduri de nuiele etc.
    Nu e o carte de vizita prea reușită. Și asta dăuneză grav la prestigiul de țară cu mii de ani vechime !!!