Experiențe care ne întăresc

Nu ne gândim niciodată la faptul că nouă ni se poate întâmpla ceva foarte grav. Trăim sub auspiciul clipelor frumoase și nu ne interesează ceea ce se petrece dincolo de gard. Uităm să le spunem celor pe care-i vedem suferinzi un cuvânt de alint. Numai atunci când viața ne dă o palmă,  ne trezim și încercăm să ne trăim, cu eleganță, drama.

Ajungând la Institutul Oncologic ca voluntar, ân cadrul proiectului „Voluntarii pentru Educație”, inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, am descoperit adevărata suferință. Părinți triști, cu lacrimi în ochi, privesc spre propriul copil încercând să-l ajute, să-i ia suferința, dacă se poate, să-i mângâie mânuța înțepată de ace, să spere că mâine o să fie mai bine, iar copilul lor va fi mai vesel.

Oamenii aceștia, veniți din toate colțurile țării, au învățat să trăiască în spital împreună cu medicii, asistentele și profesorii care vin să le împărtășească copiilor o frântură de învățătură. Se bucură când ne văd și ne anunță ce mai fac copiii lor. Copiii ne primesc, dacă se simt bine și ne bucurăm că îi vedem binedispuși și pregătiți să ne vadă. Dacă nu ne primesc, înseamnă că au avut o zi mai puțin bună, pentru că tratamentul nu e ușor de suportat nici măcar de un adult. Suferă, iar suferința lor te doare. Nu vorbesc, nici măcar nu se pot uita la tine…Stau în pat, în tăcere. O tăcere profundă, care te chinuie. Și atunci înțelegi marea suferință a acestor ființe nevinovate.

Uneori, situația e mai veselă. Toți sunt bucuroși, se joacă, merg relaxați de la un salon la altul. Se vizitează. E sărbătoare… Suntem anunțați că e ziua de naștere a unui copil și i se pregătește un tort. Atunci am avut lacrimi în ochi, dar am încercat să mă bucur alături de ei. În aceste momente emoțiile te copleșesc.

A fost o experiență interesantă pe care mi-am dorit să o trăiesc. Auzisem de la alți colegi de acest proiect. Atunci când mi s-a propus, am acceptat fără nici o reținere. Am cunoscut acolo copii minunați, foarte inteligenți, dornici să învețe lucruri noi și să parcurgă toată materia, pentru ca atunci când se reîntorc la școală să fie la același nivel cu colegii lor.

Deși e o activitate cu o încărcătură emoțională puternică, am înțeles că acești copii au nevoie de noi, fie să învețe, fie să vorbească cu cineva dispus să-i asculte și să le spună o vorbă bună.

Prof. Mariana CRIȘAN
Liceul Teoretic,, Avram Iancu”