Eșecul răsunător al unui referendum mutilat politic

Efectul referendumului pentru familie s-a răcit ca unul ce nu mai are suflare. Cu alte cuvinte, în târg nu se mai vorbește de acesta, de parcă nici n-ar fi avut loc. Ce ușor acceptăm înfrângerea! Acțiunea Coaliției pentru Familie a naufragiat ca Titanicul. Lamentabil? Nu sunt  în măsură să dau un astfel de verdict. Dar strădania Bisericii, aflată cu spatele la zid, s-a lovit în plină zi de nepăsarea poporului ca de un aisberg. Referendumul din 6 și 7 octombrie a înregistrat cea mai slabă prezență la vot de după Revoluția din 1989.

Cert este că estimările ultra-optimiste avansate de așa-numiții „experți” în privința prezenței la vot au fost foarte departe de realitate, iar acest aspect a declanșat nemulțumirea firească a opiniei publice. Rezultatul mult mediatizatului referendum din 6 și 7 octombrie ne oferă un răspuns brutal, dar în mare parte adevărat: ne doare-n cot de familie. Îmi pare rău că în constatarea mea am inclus și acele câteva milioane care au pus ștampila hotărât pe „Da”, declarându-se în favoarea familiei tradiționale. Acum, la cinci zile de la referendum, analizând situația la rece, în contextul invalidării acestuia și ținând cont de cine l-a susținut, se naște în târg următoarea întrebare: mai poate fi Biserica unul din jucătorii exponențiali ai spațiului public? Nu vreau să fiu înțeles ca apologetul Bisericii, dar invalidarea referendumului se datorează înainte de toate eșecului politic. Când unul ca Liviu Dragnea își asumă referendumul da capo al fine, rezultatul nu putea fi altul decât cel confirmat duminică, la închiderea urnelor. Politicul s-a lipit, din nou, de Biserică, ca timbrul de plic, iar acest lucru este în defavoarea celei de-a doua, care, din nou, dar nefondat, trebuie să suporte toate oalele sparte, adică să plătească pentru faptele altuia. Căci oamenii, în calitatea lor de credincioși, nu se tem atât de homosexuali, cât mai ales de heterosexualii clasei politice.

Nu vreau să pozez în Nostradamus, Mama Omida sau Baba Vanga, dar am anticipat eșecul (?) referendumului. Dacă derulăm timpul, vă provoc să vă aduceți aminte că în săptămâna premergătoare referendumului am tras un semnal de alarmă cu privire la pericolul neatingerii pragului de 30%, necesar validării acestuia. Și am avut ca argumente statisticile deloc încurajatoare ale referendumurilor anterioare. Nu mi-am propus să depistăm vinovații eșecului, să identificăm motivele și să săpăm adânc după scuze. Este tardiv, iar regretele valetudinare.

Constat, nu fără stupoare, dar cu regret, că românii nu mai sunt impresionați de argumente scripturistice de genul „Și a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul și asemănarea Noastră, ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se târăsc pe pământ și tot pământul! Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie”. Este textul fundamental al antropologiei creștine și îl găsim în cartea Facerii, în chiar primul capitol. Românii au spus „Nu” participării la vot din momentul în care actorii politici s-au implicat în modificarea Constituției. Din păcate, efortul susținut al Bisericii Ortodoxe Române n-a avut darul de a mobiliza masele. Pedalând ca în Turul Franței pe tradiție, nu s-a ținut cont că profilul cultural al românilor s-a modificat într-o bună măsură și nu mai poate fi etichetat drept unul profund tradițional. Ne place sau nu, trebuie să recunoaștem că mulți tineri nu înțeleg sensul religios al căsătoriei, după cum pentru foarte mulți creștinismul este cam același lucru cu cititul în stele.

Cei mulți care nu și-au exercitat dreptul de vot s-au simțit lezați, considerând că au fost luați drept proști, fiind provocați să-și dea cu părerea în privința unui articol, respectiv 48, destul de limpede formulat.

În concluzie, cauza principală pentru care referendumul n-a fost validat este, din punctul meu de vedere, nu atât dezinteresul românilor, cât mai ales faptul că aceștia chiar n-au înțeles ce votează: pentru familia tradițională sau împotriva homosexualilor. În fond, eșecul referendumului chiar n-ar trebuie se ne mire, de vreme ce acțiunea a fost infectată cu numele lui Liviu Dragnea. Și cine își potolește setea de la o fântănă otrăvită?

Articole din aceeasi categorie

3 Responses to Eșecul răsunător al unui referendum mutilat politic

  1. Aiurel

    Întrebarea a fost parșiv formulată. Nu s-a specificat clar pentru ce votăm (oare de ce?). Dacă ești de acord cu „modificarea”. Care modificare? Una care ar putea fi schimbată imediat după referendum? Una pe lângă care ar fi putut fi introduse și alte modificări? Nesiguranța votantului a fost cauza eșecului.

  2. lucien bolyai

    Referendum inutil.

  3. HeleneDesArbres

    AJQSHWQGHWYVBWE434