Epidemia de neascultare și paradigma coronavirusianismului

România trece printr-o gravă epidemie de neascultare. Iar neascultarea are nevoie de o izoletă, fiindcă virusează. Coronavirusul ne pune la grea încercare și ne invită să fim umani, toleranți, solidari, dar mai cu seamă responsabili. Reponsabilitatea își are izvorul în iubirea față de cei dragi, față de semeni. Reponsabilul pune suflet în ceea ce face și este corect. Însă mulți români sunt restanțieri în privința acestei trăsături. Iar pe aceștia îi doare-n bască de atenționările care vin de sus. Mai catolic decât Papa, românul se întreabă cine-l poate infecta dacă străzile sunt goale? Numai că străzile nu sunt chiar goale și am putut constata acest lucru în week-end, inclusiv la Cluj-Napoca, mai puțin duminică, fiindcă vremea n-a fost prietenoasă. Cred că singura modalitate de a-l face pe român să asculte este modelul chinez, constrângător, cazon. E adevărat că măsurile autorităților lasă loc de foarte multe abuzuri, dar constatăm că numai așa se poate cu sângele latin. Cei mai câștigați sunt câinii. În sfârșit, oamenii au devenit „animale” de companie pentru patrupezii necuvântători.
Potrivit principiului je m’en fiche, adică nu-mi pasă, românul s-a bucurat în ultima săptămână de bunăvoința soarelui și a luat cu asalt parcurile și promenadele, ca și cum toate-s bune și frumoase. Mai mult dezbrăcați decât îmbrăcați, fără mască și mănuși, românii s-au expus, dând dovadă de inconștiență crasă, ca să nu-i spun, totuși, prostie. Nu că n-am fi campioni la acest capitol. Pe român nu pare să-l sperie coronavirusul și nici veștile cutremurătoare care vin din Italia, unde o persoană moare la fiecare aproape trei minute din pricina virusului blestemat. Ritmul deceselor provocate de COVID 19 în Italia a explodat, zona cea mai expusă fiind Lombardia, unde nouă din zece pacienți care ajung la terapie intensivă mor. Ambulanțele nu mai fac față, dovadă că multe răspund solicitărilor după câteva ore bune de la apel. Italienii nu mai au voie să se îndepărteze mai mult de 200 de metri de case, la magazine nu are voie să meargă decât un membru al familiei, iar ceea ce se aude în tăcerea mormântală sunt clopotele bisericilor și sirenele ambulanțelor. La noi, părinții iresponsabili s-au aventurat cu pruncii prin pădure la cules de fragi, mure și coronavirus. Ultimul se găsește pe toate gardurile. Bănui că unii au uitat că sunt părinți și cineva trebuie, totuși, să le aducă aminte. Nu e un lucru rău că învățăm să ne bucurăm de obișnuit, dar nu e cazul să bravăm și să facem pe eroii. Italienii asta au făcut, iar consecința te lasă fără cuvinte. În categoria eroilor anonimi intră adepții teoriei conspirației, potrivit căreia virusul a fost fabricat în laborator și a fost scăpat din lesă cu bună știință. Aceștia sunt de părere că va apare un vaccin izbăvitor, care te vindecă numai de coronavirus, dar îți provoacă o dischinezie biliară mortală. Mai există o categorie a celor care iau virusul la mișto și cred că nu e mai tare decât o gripă de sezon pe care o sugrumi cu nurofen și batista bunicii. În fine, nu am uitat categoria „disperaților”, care și-au umplut casa cu provizii cât pentru un batalion de soldați. Aceștia sunt așa-numiții vizionari, care n-au luat în calcul că la tonele de făină vor râvni moliile imune la coronavirus. Vizionarii sunt cei care iau din când când o gură de aer de la geamul apartamentului cu o pungă de plastic trasă pe cap. Închei cu grupul profitorilor, etichetați….academic oportuniști, care cred că America n-a fost descoperită întreagă. Pleșcarii aceștia nu înțeleg că majoritatea firmelor au decis că se va lucra de la domiciliu until further notice, cum zice englezul, adică până la noi ordine. De teamă să nu hrănească panica, guvernul lasă lucrurile să pice din cer, motiv pentru care populația își ia singură măsurile de precauție. Și le ia scărpinându-se cu mâna stângă în urechea dreaptă.

Cristian FOCȘANU