Elev din Livada, campion naţional la lupte libere

La sfârşitul săptămânii trecute, în Sala Sporturilor din Constanţa s-a disputat finala Campionatului naţional de lupte libere pentru juniori II. La competiţie au fost prezenţi  şi tinerii luptători de la CSŞ „Viitorul” Cluj-Napoca. Printre ei s-a aflat şi  Florin Dreve, din cadrul secţiei de performanţă Gherla, condusă de prof. Valentin Sătmărean.

Talentatul sportiv din localitatea Livada, comuna Iclod, a cucerit medalia de aur şi titlul de campion naţional la categoria 100 kg, după ce acum un an a ieşit primul şi la categoiria de vârstă cadeţi. În cadrul festivităţii de premiere, reprezentantul  Federaţiei Române de Lupte a înmânat luptătorului Florin Dreve diploma Supercampion Naţional „Ladislau Simon”, titlu constituit în memoria marelui campion mureşean. Un frumos succes al elevului clasei a X-a a Liceului cu Program Sportiv Cluj-Napoca.

Tot la întrecerile de la Constanţa, eleva clujeancă Daria Telecan  s-a clasat pe locul II  la categoria 69 kg, obţinând medalia de argint. Ea este antrenată de tehnicianul  clujean Aurel Şuteu. Ambii elevi deja se pregătesc în vederea Campionatului naţional de lupte libere pe plajă, organizat şi în această vară la Mangalia, unde la ediţiile trecute sportivii clujeni au obţinut rezultate remarcabile.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie