„EduPractic”: Elevii clujeni învaţă meserie de la angajaţii unor firme locale

Meserie-131 de elevi ai Colegiului Tehnic Energetic şi ai Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” au şansa să înveţe meserie de la angajaţii unor firme locale din domeniul energetic şi de construcţii, în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului de pregătire a tinerilor pentru piaţa muncii – „EduPractic”. Proiectul – iniţiat de Fundaţia Danis pentru Dezvoltare Managerială şi finanţat de compania Electrogrup – începe luni, 18 martie, la Colegiul Tehnic Energetic, urmînd să se desfăşoare pînă în iulie.

„În primele trei luni, 31 de elevi vor participa la un curs de pregătire pentru găsirea unui loc de muncă şi de educaţie financiară, susţinut de Asociaţia Learn&Vision, partenerul educaţional al proiectului. Elevii învaţă cum să îşi facă un CV, cum să întocmească o scrisoare de intenţie, cum să se prezinte şi cum să abordeze un interviu de angajare. De asemenea, în orele de educaţie financiară, elevii învaţă ce înseamnă să faci economii sau să investeşti banii în dezvoltarea personală sau profesională. Prin temele abordate, ne dorim responsabilizarea tinerilor cu privire la Meserie-2utilizarea banilor” – precizează Cordelia Bădescu, director executiv al Fundaţie Danis pentru Dezvoltare Managerială.

Potrivit acesteia, în vacanţa de vară, „cei mai motivaţi şi mai serioşi elevi” vor lucra timp de o lună în cadrul unor firme clujene din domeniul energetic şi de construcţii. Ei vor avea primul contract de muncă sau contract plătit de practică. Firmele care s-au alăturat deja programului şi care vor oferi locurile de practică sînt: Electrogrup, Energobit, Energobit Prod, Electromontaj şi Modern Bau.

Programul este organizat cu sprijinul Electrogrup, iar în organizarea stagiilor de practică şi finanţarea proiectului Fundaţia Danis beneficiază de sprijinul EnergoBit Group şi Modern Bau. Valoarea proiectului este de 30.000 de lei, banii fiind folosiţi pentru plata cursului la care participă elevii, bursele primite de Meserie-3aceştia, transportul lor către locul de muncă şi pentru cazarea şi mîncarea celor care vor sta la internat, în timpul practicii din vacanţă.

„Numărul absolvenţilor de clasa a 12-a care îşi iau atestatul de competenţă profesională a fost în scădere drastică în ultimii ani, din cauza lipsei orelor de practică în firme de profil. Cei mai mulţi elevi ai colegiilor tehnice reuşesc să obţină doar adeverinţe că au terminat 10 sau 12 clase, fără diplomă de bacalaureat, şi termină studiile fără o dovadă formală a competenţelor profesionale şi, ce e mult mai grav, cu competenţe limitate. În acelaşi timp, firmele din judeţul Cluj îşi găsesc tot mai greu angajaţi cu specializări tehnice. Prin acest program de pregătire profesională ne dorim să contribuim la acoperirea unor nevoi de pe piaţa muncii clujene, oferind un model care sperăm că va fi extins în viitor” – declară directorul Fundaţiei Danis, Cordelia Bădescu.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie