Educație juridică pentru elevi

”Educație juridică” pentru copii este un proiect al Asociației pentru sprijinirea Liceului de Arte Vizuale ”Romulus Ladea” prin programul StartONG, implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Prin intermediul acestui proiect, aproximativ 100 de elevi ai Liceului de Arte Vizuale vor participa, pe parcursul lunii octombrie, la workshopuri de specialitate, conduse de avocat Anca Todea-Burzo. Noțiunile de bază din dreptul românesc vor fi explicate pe înțelesul copiilor pentru a-i familiariza pe aceștia cu ceea ce înseamnă termeni ca ”Democrația”, ”Puterile în statul de drept”, ”Legea”, ”Drepturile și obligațiile copiilor”, vor fi analizate diferențele dintre noțiunile de copil și tânăr.

Se va discuta despre pericolele utilizarii mijloacelor mass-media (rețele sociale, telefoane, tablete), despre agresorii online, despre bullying, droguri și alte substanțe interzise de lege, despre coruperea minorilor, despre implicarea copiilor în procesul judiciar (martor, victimă, infractor), despre răspunderea minorilor. Toate acestea vor fi dublate de jocuri de rol, în care elevii vor simula procese și vor rezolva spețe simple.

Startul proiectului a fost dat, în 1 octombrie, prin primul workshop juridic care s-a dovedit a fi foarte interesant și util pentru participanți.

Articole din aceeasi categorie