Educația sexuală din școli, înlocuită cu educația sanitară

În școli se vor derula, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, programe de educație pentru viață, inclusiv de educație sanitară pentru prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor, au decis miercuri deputații, prin adoptarea proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, informează AGERPRES.

S-au înregistrat 269 de voturi „pentru”, trei voturi „împotrivă” și 35 de abțineri.

Potrivit unui amendament al mai multor parlamentari PSD și PNL, legea prevede „derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”.

Textul anterior stipula derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.

Obiectul de reglementare al proiectului este modificarea și completarea Legii 272/2004, urmărindu-se, printre altele, stabilirea mai precisă a sensului unor expresii, prevederea posibilității desemnării drept persoană care să asigure creșterea și îngrijirea copilului, pe lângă rudele până la gradul IV, și a altor persoane față de care acesta a dezvoltat relații de atașament sau s-a bucurat de viața de familie, redefinirea serviciilor de tip rezidențial, precum și instituirea unei indemnizații lunare de sprijin în cuantum de 0,8 ISR (indicatorul social de referință) pentru familia sau persoana care a primit în plasament sau este tutore al unui copil, pe perioada în care asigură creșterea și îngrijirea copilului.

Conform unui alt amendament, copiii nu pot fi folosiți sau expuși de către părinți, reprezentanți legali, alte persoane responsabile de creșterea și îngrijirea lor, furnizori de servicii sociale, alte instituții publice sau organizații, în scopul de a obține avantaje personale/ instituționale sau de a influența deciziile autorităților publice.

„Persoana sau familia care primește un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România și să fie evaluată de către Direcția generală de asistență socială și protecția copilului în a cărei raza administrativ-teritorială se află domiciliul acesteia sau, după caz, de către un furnizor privat acreditat, cu privire la garanțiile morale și condițiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament. Persoana sau familia poate primi în plasament și un copil care are domiciliul în altă unitate administrativ-teritorială, dacă interesul superior al copilului o impune”, mai prevede un alt amendament.

Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Articole din aceeasi categorie