Drama satului românesc

Așezarea rurală constituie cea mai veche formă de locuire în spațiul românesc. Cu alte cuvinte, din antichitate și până astăzi, satul reprezintă așezarea umană dominantă, iar satul a contribuit din plin la îmbogățirea continuă a tradițiilor și patrimonului civilizației noastre. Dar satul românesc cunoaște astăzi o dramă, pe care mi-am propus să v-o împărtășesc.
Sărăcia, migrația, îmbătrânirea populației și perimarea tradițiilor sunt, în ordinea pe care o stabiliți dumneavoastră, cauzele principale ale depopulării satelor din România. Agricultura, activitatea care definește mediul rural se confruntă cu probleme. Și încă mari. Programele timide de dezvoltare s-au soldat cu eșecuri lamentabile. Ne bazăm pe realitate, iar aceasta din urmă doare cumplit. Explorăm starea de fapt a satelor românești și tragem concluzii dintre cele mai sumbre.
La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca 2019 să fie declarat „Anul omagial al satului românesc”, iar în acest sens la nivelul eparhiilor și al instituțiilor de învățământ teologic se organizează dezbateri, colocvii și seminarii, prin care se dorește omagierea satului românesc și a contribuției sale majore la devenirea istorică a poporului român. Demersul, altfel lăudabil, ne ajută să redescoperim pe de-o parte adevăratele valori păstrate și promovate de satul românesc de-a lungul timpului, iar pe de altă parte să cunoaștem și în egală măsură să înțelegem și să asumăm situația precară și incertă în care se află astăzi satul românesc.
Astăzi asistăm neputincioși la depopularea satelor românești. Mulți au plecat peste hotarele țării, pentru o viață mai bună, și nu s-au mai întors, alții au plecat peste hotarele acestei lumi, fără posibilitatea de a se mai întoarce. În mentalul colectiv al celor din prima categorie, satul natal nu mai este marcat de ideea de „acasă”. După cum nu cred că exagerez afirmând că s-a pierdut până și relația mistică cu teritoriul, atașamentul afectiv față de glie, ca dealtfel și simțul proprietății. Oamenii și-au lăsat casele și casele au rămas în uitare, ca ale nimănui.
Abandonarea satelor românești este primul efect al exodului românilor. Dacă înainte, tinerii de la sate luau cu asalt orașele României, astăzi o „tund” direct spre Occident. Comunitățile se diluează și, mai rău decât atât, sunt îmbătrânite. Nu exagerăm dacă afirmăm că multe sate din România sunt pe cale de dispariție. Iar cele mai afectate din acest punct de vedere sunt satele de munte, unde mai găsești o mână de supraviețuitori brăzdată de riduri, efect al îmbătrânirii. Colac peste pupăză, a scăzut numărul autorizațiilor de construcție în mediul rural cu până la 20%, aspect care îi descurajează pe tineri să lase tumultul orașului pentru liniștea și aerul curat al satului. Personal am constatat că nici părinții nu-și mai trimit copiii la țară pe perioada vacanțelor. Unii nu mai au la cine, alții preferă să-și țină odraselele arestate între zidurile limitate ale blocurilor, prizonieri în fața calculatorului. Pe unii îi descurajează lipsa utilităților, deși pare greu de crezut că mai sunt sate în care locuitorii încă se folosesc de fântâni, toaleta din fundul curții și lampa cu petrol. Există zone în care bisericile, altădată neîncăpătoare, rămân pe jumătate goale inclusiv la marile sărbători. Registrele matricole aferente cununiilor și botezurilor au adunat praf și pânze de păianjeni, dar în schimb cel al înmormântărilor se cere înlocuit cu altul nou. Fără îndoială se impun adoptarea și implementarea unor măsuri care să stopeze acest fenomen al scăderii drastice a populației la sate. Dar care sunt aceste măsuri? În primul rând accesarea de fonduri europene pentru repopularea localităților rurale și încurajarea celor care au plecat în străinătate să se întoarcă, mai ales că din banii câștigați cu multă trudă și-au construit case, iar acestea așteaptă să fie (re)ocupate.