Două motive pentru care nu (mai) iubesc Clujul toamna

Cluj-Napoca – perceput în ultimii ani drept unul dintre cele mai „trendy” orașe din țară – reprezintă o alternativă tot mai atractivă pentru cei care s-au săturat să trăiască în capitală. Și totuși, în ciuda acestei percepții, Clujul o ia ușor pe calea Bucureștiului: oraș cu tendințe de supradimensionare, cu tot mai multe mașini, cu o administrație rămasă în urma necesităților reale și depășită în multe situații. Una dintre ele este aglomerarea și intensificarea traficului auto în fiecare toamnă, odată cu începerea anului universitar. Subiectul nu este nou, dar, din păcate, rămâne actual.

An de an, aproximativ 100.000 de studenţi se reîntorc aici la cursuri. Revenirea lor pune însă la grea încercare nervii conducătorilor auto. Tot mai multe maşini traversează zilnic oraşul din inima Transilvaniei, iar şoferii care găsesc un loc de parcare se pot considera, pe bună dreptate, norocoşi.

Ce fac reprezentanții administrației locale? În lipsa soluțiilor clare, îi ceartă pe studenți, acuzându-i că se încăpăţânează să îşi folosească autoturismele personale și „încurcă circulația”.

Uită oare decidenții politici locali, în frunte cu primarul Emil Boc, că studenții care contribuie la intensificarea traficului cu mașinile lor sunt aceiași care „pompează” în oraș sute de milioane de euro anual? Căci ei sunt, fără îndoială, unul dintre motoarele care duc mai departe orașul.

De sosirea studenţilor se bucură, în schimb, (şi acesta este cel de-al doilea motiv pentru care toamna nu mai iubesc Clujul), proprietarii de apartamente care cresc chiriile insuportabil. În continuare, capitala Transilvaniei depăşeşte Bucureștiul la acest capitol, iar prețurile cresc de la an la an. Cum locurile în cămine sunt insuficiente, oalele se sparg în capul părinților care, vrând-nevrând, trebuie să scoată din buzunare sume exorbitante pentru a-și întreține copiii la facultate. Nu mai punem la socoteală faptul că de majorarea chiriilor „beneficiază” și tinerii care aleg să se stabilească și să muncească aici. Dar și în acest caz soluțiile întârzie să apară. N-ar fi rău, probabil, ca, municipalitatea să pună la dispoziția universităților teren pentru construirea de noi cămine, după cum nu ar fi rău să continue construirea de locuințe pentru tineri, pentru că principala problemă rămâne lipsa de investiţii a statului și a administraţiei centrale şi locale în acest sens. Iar în loc să îi certe pe studenți, an de an, că îngreunează traficul, nu ar fi rău ca decidenții politici – ai puterii și ai opoziției, deopotrivă – să găsească soluții reale, în pas cu dezvoltarea accelerată a orașului considerat „capitală economică a Transilvaniei”.

Anca M. COLIBĂȘANU