DJ 107P – un drum plin de gropi, gunoaie, pietre şi aluviuni montane

Se spune că „Omul sfinţeşte locul”, o zicală de mare înţelepciune, dar cu suficientă semaforizare… roşiatică în activitatea Consiliului Judeţean şi a Societăţii Drumuri şi Poduri SA Cluj. Se mai afirmă, cu deplin temei, că avem o ţară frumoasă şi că… turismul poate contribui la ameliorarea balanţei veniturilor, adică exact ceea ce ne trebuie. Necazul e că porţile turismului se deschid cu o infrastructură adecvată, nu cu perpetua şi crasa indiferenţă din partea guvernanţilor de la Bucureşti şi de la Cluj.

Bunăoară, turismul montan are o mare şi motivată căutare atât în sezonul alb, dar mai ales în cel verde, iar căldurile tropicale din ultimii ani ne duc cu gândul spre apă sau umbră. Şi cum „Apa – Mare” este la vreo şase – şapte sute de km distanţă, căutăm umbra Apusenilor şi aerul lor ozonat. Dar şi acolo ajungem greu şi obosiţi, asta dacă rezistă mijlocul de transport.

Să pleci, în iulie 2016, pe drumul judeţean 107 P, este mai mult decât o aventură!. Acest drum ce duce la Mărişel şi mai departe nu este doar un drum al moţilor, ci şi unul care bucură ochii şi sufletul iubitorilor de  picturi montane vii.

Din nefericire, pentru a prezenta deplorabila stare a acestui drum judeţean, ar trebui să „împănăm” această pagină cu imagini ale ultimei săptămâni, unde ies în prim-plan: lipsa marcajelor ritiere, gropile, de dimensiuni greu de trecut, imensele vetre de gunoaie, numeroasele bucăţi de stânci căzute pe mizerabilul carosabil şi aluviuni de tot felul, prăvălite din munţi prin mijlocirea apelor care curg aiurea şi rup, parcă flămânde, din şubredul asfalt pingelit, din când în când,  de drumarii Clujului, sub ameninţarea protestelor celor ce-şi distrug maşinile pe acest traseu al turismului montan.

Dumitru VATAU