DINCOLO DE FALDURILE CORTINEI o lume de inegalabilă concentrare

A fost o săptămînă de graţie.

Totul a început la Casa de cultură a studenţilor. Dis de dimineaţă, maestrul coregraf Vasile Solomon s-a pus să fixeze luminile de scenă pentru spectacolul de seară. Un limbaj cifrat, pe alocuri, colorat doar de spoturile de lumină, ce urmăreau protagoniştii. Privitorul neiniţiat, care urmăreşte din semiîntuneric cursa „nebună” pentru ca „totul să iasă bine”, observă cu surprindere, în diferite conuri de umbră ale sălii, un curios conglomerat uman. Ici, balerini în costume de încălzire, stînd în şpagat relaxat, mişcînd degetele picioarelor asemenea contorsioniştilor de soi, colo regizorul Simona Noja, dînd ultimele indicaţii pentru a face posibil un „şnur” de cea mai bună calitate. Sînt micile retuşuri, după o muncă de mai bine de şase luni, în care Vasile Solomon aici, la Cluj, şi Simona Noja la Viena au pregătit, după un scenariu în prealabil pritocit, o versiune modernă „în desfăşurare, cum ziceau ei” a baletului „Dama cu camelii”. O sinteză scenografică, cînd pe muzică modernă, cînd pe partituri contemporane, de mare suprafaţă novatoare.

Şi a fost o lecţie de balet de înaltă clasă. „Dama cu camelii”, a căpătat noi valenţe şi, iată, spectatorul a avut de cîştiga. Şase luni de repetiţii continue, de aranjamente, şlefuiri. Şi oricît aş căuta eufemisme pentru „muncă”, nu găsesc. A fost o cursă cu final fericit, care a dat ceasului de dans adevărat obolul efortului şi dăruirii. Cînd grupul vienez de la StastsOper s-a reunit cu interpreţii de la Opera clujeană şi balerinii mai tineri de la Liceul de coregrafie „Octavian Stroia” (director Marius Loga), lucrurile erau pe calea cea bună. Şase luni de muncă, cum spuneam. Şi au urmat „legăturile”, „intrările” – acele amănunte nesemnificative, poate, dar care contează pentru privitor. Şi peste care nu trece nici un profesionist.

– Eu mă bucur că sînt oameni care văd munca din spatele realizărilor. Pentru că ea, munca, realmente există. Cred, însă, că cel mai mare merit a acestor zile ale baletului la Cluj, ale fundaţiei mele, este faptul că am reuşit, împreună cu maestrul Solomon, sau, mai corect spus, invers, pentru că lui i se datorează enorm de mult din toată povestea asta frumoasă, am reuşit, aşadar, să aducem împreună oamenii din Cluj, am reuşit să aducem oameni din străinătate să ne cunoască şi, prin bursele şi stipendiile obţinute, am reuşit să ducem o seamă de balerini clujeni în străinătate. Este tocmai această interferenţă de valori şi o proiecţie a valorilor clujene în străinătate. Asta ne-am dorit şi această săptămînă plină de evenimente a confirmat. Demonstraţia de balet – un spectacol bine primit şi mult apreciat de public, deschiderea Studiourilor de dans ale fundaţiei, care va susţine, în continuare, Baletul Transilvania, prezentarea volumului „D’ale Baletului sau balet a la carte” a maestrului Vasile Solomon şi alte două zile de concurs internaţional (YSBC), cu un juriu de primă mărime. Acest juriu de „top” a fost la Cluj! Un an care, din punctul meu de vedere se încheie percutant, cu nişte acţiuni care să ne reprezinte. Personal mă interesează ceva de durată, prin munca pe care o fac aici şi prin energia şi investiţia de orice fel, doresc ca totul să fie cu bătaie lungă. Nu focuri de artificii, de moment, ci să clădim ceva durabil, sustenabil, pentru clujeni, desigur.

– Să ne întoarcem la ceea ce unii numesc chiar trudă în meseria dumneavoastră!

– Eu nu muncesc pentru că trebuie să muncesc, ci pentru că există un ideal. Şi sînt fericită că există, pentru că îmi dă posibilitatea să muncesc. Rolurile sînt inversate. Şi în asta şi cred. Pentru că, cine doreşte să devină un balerin profesionist, are de parcurs un drum aparte. Iar drumul acesta are o anumită ţinută şi numai dacă are această ţinută funcţionează. Aici intervine greutatea. Să te păstrezi în limitele unei etici. Şi am convingerea că doar cei aleşi pot face asta. Cineva, extrem de talentat, care nu are un fizic adecvat, nu poate face o carieră de balerin. Poate să facă o carieră de dansator, dar nu de balerin. Înzestrarea specială contează enorm. E un criteriu de selecţie. Apoi, e nevoie şi de o sănătate de fier. Pentru că este un efort enorm. Şi e nevoie, realmente, de un corp sănătos. Desigur, ştim: talent! Acel 99 la sută transpiraţie şi 1 la sută inspiraţie. E la fel de valabil în toate artele şi profesiile. Şi în balet, desigur. Şi, nu în cele din urmă, trebuie o anume filosofie a muncii, pentru a rezista în această profesie. Este o combinaţie de muncă, de energie , de investiţie mentală, spirituală şi emoţională, de o capacitate enormă de renunţare. Nu în sens negativ, ci o renunţare conştientă, o listă de priorităţi. Ca şi la sportivii de performanţă, să zicem. Şi mai e nevoie de o selecţie din mai multe posibile stări, pe care ţi-o induci. Este respect, modestie, poate umilinţă, faţă de profesie. Instinctiv existentă în componenta talentului. Se conştientizează la maturitate. Dar îşi găseşte pînă la urmă drumul de la primele ore.

– Pe cine aţi vrea să remarcaţi?

– Pe toţi. Sînt pe drumul de care spuneam: Laura Blaga, Iuliana Dane, Dezsi Carla, Polina Stănescu, Groza Diana, Oana Ungureana, Raluca Perde, Tudor Stupar, Paul Cuibus, Alexandru Dobre, Alexandra Pătrînjel, Antonio Mon de la Liceul de coregrafie şi artă dramatică „Octavian Stoia” din Cluj-Napoca sau cei de la Wiener Staatsoper Jungendkompanie Ballettackademie – Adrian Szelle, Cristiano Zaccaria, Vincenzo din Primo, Rosa Piero, Xjesika Gjonikaj.

Profesorul Francisc Strnad începe încălzirea. Mişcări sacadate, diafane totuşi, mişcări simple şi complexe, mereu aceleaşi, concentrînd în monotonia aparentă, toate tehnica pentru obţinerea virtuozităţii în mişcare

– Aţi găsit valori reale în Cluj?

– Da. Şi aici intervine rolul pedagogului. De a descoperi aceste valori. Pentru că ele nu sînt întotdeauna evidente. Şi nu sînt uşor de depistat. Ele însă există. Ca dovadă că aceste burse pentru perfecţionare în străinătate s-au dat şi clujenilor.

– Cu atît mai valoroase, cu cît au fost oferite de personalităţi ale baletului mondial.

Tablouri. Scene. Rostiri, prin gest, sentimente. Trăiri. Ca un fel de alerte replici, într-o subliniere a diafanului din noi. Din fiecare.

A fost muncă grea şi cu cartea, spunea maestrul Vasile Solomon. Aici, cuvintele trebuiau să suplinească tăcerea. Şi amintirile – forţa statuară a existenţei active. Nu e uşor să te descarci de povara dulce a dansului, muzicii… cuvintele s-au aliniat, pînă la urmă, Concentrînd în 200 de pagini viaţa unui om. Şi a unor semeni. În alb şi negru: ca baletul sau viaţa sau…

A fost greu şi concursul. Pentru că era cu participare internaţională, pentru că era un juriu exigent, „de top”. Fiecare îşi „intră în rol”, contururile dispar. Balerinii rămîn singuri, cu munca lor. Şi, pînă la aplauze, se lasă furaţi, cînd cu gingăşie, cînd cu viclenie, de mişcările repetate de sute şi sute de ori. Răsplata? Burse. Mai lungi sau mai scurte. În străinătate. Şi concurenţii se bucură. Pentru că… e rezultatul muncii lor recunoscute. Şi pot munci în continuare. Pot acumula. Pot performa.

Şi din nou Simona Noja:

– Muzica e foarte importantă. Dar trebuie găsită calea spre ea. La fel este şi imaginea. Un balerin învaţă foarte mult prin copiere. Există şi un alt drum, acela printr-o cădere în interior, dar aspectul vizual îşi joacă rolul lui. Fiecare îşi are drumul lui. Personalizat. Baletul este prea elitar, încît să producem dansatori în masă. Ci personalităţi individuale, cu capacităţi maxime de exprimare.

– Euterpe, Thalia sau Terpsichore…?

– Toate la un loc. Şi încă ceva pe deasupra. Muncă, concentrare, disciplină instituţională consimţită şi şansă.

***

Luminile candelabrelor se sting încet, foarte încet. Destinele, cînd solitare, cînd două cîte două, pleacă spre a se întîlni cu semenii. Şi pentru a reveni, mai motivaţi, în spatele pluşului cortinei de dinaintea obscurităţii enigmatice.

Spre lumină…

Radu VIDA

Foto: Romeo TĂBUŞ