Despre nomofobie şi vina părinţilor

Suntem în plină campanie electorală. Se minte-n dreapta şi-n stânga, pe stradă, la radio, în emisiunile televizate, se promit câte în lună şi-n stele, totul e să nu fim creduli.

Cinci personaje apar aproape zilnic în sondaje, clasamente în care chiar nu te poţi încrede deloc. În plus, de luni avem şi un nou guvern, sigur cu nimic mai breaz decât precedentul.

Prefer să-mi îndrept atenţia spre nomofobie, boală a timpurilor noastre, periculoasă, urâtă ca mai toate dependenţele. Să mă explic pornind chiar de la termenul care dă titlul editorialului.

Nomofobia este acronimul de la no-mobile-phone phobia, cu alte cuvinte, anxietatea despărţirii de smartphone, fobie ce afectează posesorii de telefoane mobile, în procente tot mai mari de la o lună la alta, cei mai afectaţi fiind tinerii.

La telefonul mobil se vorbeşte pe stradă, la volan, în timpul meselor, la orele de curs, la serviciu, acasă (inclusiv în baie!), în sălile de spectacol, în cele de conferinţe, la evenimente mondene, în discuţiile cu alţii. Se vorbeşte non stop, chiar dacă momentele nu sunt cele propice.

Avem dependenţa de alcool, de tutun, de jocurile de noroc, de droguri, avem şi dependenţa de telefonul mobil/tabletă, cum vreţi să-i spuneţi. În ţările vestice, specialiştii au dezvoltat deja centre de dezintoxicare pentru dependenţa de telefoanele mobile. Noi încă nu, cei afectaţi fiind internaţi în clinici de psihiatrie. Pentru moment e bine şi aşa. Necazul este altul, numărul celor dependenţi creşte, majoritatea fiind tineri.

Am văzut telefoane mobile la copii cu vârste între 5 şi 7 ani, modele scumpe şi foarte scumpe în marea lor majoritate pentru că, nu-i aşa?, părinţii au bani şi îşi răsfaţă odraslele. Care odrasle nu lasă telefonul din mână nicio clipă. Profesorii, cu toate interdicţiile existente, sunt depăşiţi de situaţie. La ore doar cei fără telefoane privesc tabla şi sunt atenţi, restul…, ştiţi ce vreau să spun.

Puţini se gândesc la riscuri, la pericolele adicţiei. Şi atunci vorbim despre stres, scăderea concentrării şi a atenţiei, depresie, anxietate, somnolenţă, afecţiuni socio-emoţionale, pierderea interesului pentru lucrurile serioase, creşterea gradului de violenţă când telefonul este luat, pierderea abilităţilor motrice, obezitate, insomnii, limitarea creativităţii, limitarea capacităţii de comunicare verbală, alterarea relaţiilor cu persoanele aparţinătoare şi nu numai, tendinţa de a copia, tendinţa de a copia adulţii, interes pentru site-uri cu profil xxl, dezvoltarea de relaţii cu persoane necunoscute, crearea de noi dependenţe (jocurile video de exemplu), dezinteres pentru lecturi. Nu sunt singurele, iar efectele negative afectează absolut toate vârstele, copii şi adulţi deopotrivă. S-a ajuns potrivit studiilor de specialitate, la depăşirea cantităţii sănătoase de consum mediatic, ajungându-se în multe cazuri, la peste 14 ore/zi!

Potrivit vârstelor, adulţii ştiu ce fac. Copiii? Primele atitudini ar trebui să vină dinspre părinţi. Greu de crezut aşa ceva, atâta timp cât părinţii dau bani grei pentru modele scumpe. Şcoala nu  poate face nici ea mare lucru. Condiţii în care psihiatrilor nu le rămâne altceva decât să înregistreze zilnic/săptămânal/lunar, cazuri noi, cazuri care se acutizează în timp. Reţineţi însă un lucru, părinţii trebuie să-şi asume vina în totalitate.

Demostene ȘOFRON