Dej: Zilele Liceului Teoretic „Al. Papiu Ilarian”

Săptămâna trecută, Liceul Teoretic “Al. Papiu Ilarian”din Dej şi-a omagiat patronul spiritual printr-o serie de activităţi în care se implică, la fel ca întotdeauna, toţi profesorii şi elevii şcolii.

Desfăşurate anul acesta în cadrul Programului „Săptămâna Şcoala Altfel”, Zilele Liceului „Alexandru Papiu Ilarian” s-au bucurat de prezenţa unei delegaţii franceze din oraşul Le Quesnoy, respectiv un grup de elevi şi profesori de la Liceul Agricol „Lycee des 3 Chenes”, însoţiţi de de directorul instituţiei, Henry Louis Bourgois, şi de preşedinta Asociaţiei de Cooperare Franco-Română, Dora Leblan. Cele două instituţii de învăţământ au demarat anul trecut, în noiembrie, proiectul educativ „Descoperirea cosmetologiei din perspectiva culturii celor două comunităţi”, un proiect cu o durată de doi ani, la care, din partea liceului dejean, participă elevi din clasa a XI-a, ştiinţele naturii, coordonaţi de profesorii: Dorina-Emilia Gherman, directorul LAPI Dej, Cornelia Platon, consilier educativ, Alina Sabou şi Ligia Clinciu. Delegaţia franceză a participat la majoritatea activităţilor organizate în şcoală, prima dintre acestea fiind consacrată prezentării proiectului I*EARN, „Costume populare de pe glob”.

Momentele festive consacrate Zilelor LAPI au fost deschise oficial în prezenţa primarului Costan Morar, viceprimarului Teodora Muncelean, consilierilor locali, foştilor şi actualilor dascăli ai şcolii, elevi, părinţi şi invitaţi, de către directorul instituţiei, prof. Dorina Gherman, cu un scurt istoric al liceului şi oferta educaţională pentru anul şcolar 2017-2018.

Evocarea înfiinţării şcolii în urmă cu 55 de ani şi devenirea acesteia Liceul Nr. 2, iar apoi Liceul „Al. Papiu Ilarian”, în 1972, a fost completată de prof. Izidor Haţegan, fost director al instituţiei. De asemenea, un sumar al principalelor evenimente sportive din acest an şcolar, la care a participat liceul dejean, incluzând şi succesele obţinute de elevii filierei vocaţionale, Clubului Sportiv Şcolar şi Centrului Naţional de Excelenţă Volei, a fost prezentat de prof. Armand Dimitriu.

Festivităţile au continuat la bustul lui Alexandru Papiu Ilarian, din parcul liceului, cu un Te Deum oficiat de părintele Vasile Turi şi alocuţiunea rostită de primarul Constan Morar. Prezentarea vieţii şi activităţii cărturarului academician şi om politic Papiu Ilarian i-a revenit prof. Valeria Huza, momentul evocator fiind urmat de depunerile de jerbe şi coroane de flori la bustul patronului spiritual al şcolii.

Programul zilei a mai cuprins “Bilingvul în sărbătoare” – prezentarea publică, de către elevii clasei a XI-a D, a proiectului interdisciplinar din cadrul probei anticipate de bacalaureat cu menţiune bilingvă francofonă (coordonatori, profesorii: Alina Sabou, Maria Sfechiş, Alexandru Kiss şi Bogdan Hedeşiu) şi prezentarea piesei „Făt Frumos cel Urât” de Marin Sorescu, în interpretarea trupei de teatru francofon „Caracteres” (coordonată de profesoarele Ligia Clinciu şi Olimpia Buhăţel). Prima din cele două zile consacrate sărbătorii şcolii s-au încheiat cu „Balul Majoratului”.

În cea de-a doua zi a avut loc concursul zonal de matematică „Leon Birnbaum” ediţia a VII-a (coordonatori, profesorii: Sorin Borodi, Mirela Blaga, Nicoleta Câmpeanu şi Cristina Crişan).

Zilele LAPI 2017 s-au încheiat cu un spectacol de Karaoke şi premierea laureaţilor concursului „Leon Birnbaum”.

M. Vaida

 

Articole din aceeasi categorie