Dej: Trupele „Intermezzo” şi „Arlequin” se pregătesc de festival

Trupe-Dej-3De fapt, se pregătesc pentru două festivaluri, ambele importante pentru cele două trupe de teatru francofon din Dej. Întîi și-ntîi, este vorba de Festivalul Naţional de Teatru Francofon pentru Elevi – „Franthousiasme”, care se va desfăşura la Dej, în perioada 15-17 aprilie 2016, după care urmează participarea la a 30-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineri „Eclairs de Scène”, din Toulouse (mai, 2016).

Trupa „Intermezzo” a Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” se va prezenta pe scenele celor două festivaluri cu „Burghezul gentilom” de Molière, în regia profesorului Lucian Iosip, în timp ce Trupa Trupe-Dej-4„Arlequin”, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Centrului Cultural „Arta”, va interpreta o piesă din repertoriul contemporan, respectiv „Pour faire un bon Chaperon” de Christian Jolibois şi Romain Drac. Regia este semnată de acelaşi Lucian Iosip, coordonatorul ambelor trupe, iar costumele şi decorurile pentru cele două piese sînt realizate de prof. dr. Loredana Tomşa.

Laureată a festivalurilor internaţionale de teatru francofon pentru tineret din Napoli (Italia), Toulouse şi Rouen (Franţa), Izmir (Turcia) şi Mostar (Bosnia-Herţegovina), Trupa „Intermezzo” s-a remarcat de fiecare dată prin complexitatea spectacolelor Trupe-Dej-1prezentate, prin talentul şi seriozitatea tinerilor actori. Totodată, „Intermezzo” este una dintre puţinele trupe de teatru francofon din România care, pe lîngă spectacolele de calitate pe care le susţine, ştie să-şi promoveze ţara şi prin cîntece şi dansuri populare autentice, executate impecabil. Actuala componenţă a trupei îi include pe: Vlad Georgiu (de la LAPI Dej), Cătălin Boian, Liviu Pitrinjal, Alexandru Bivolaru, Andra Cristoreanu, Ionică Both, Cristian Kalmar şi Alexandru Manyo, majoritatea dintre ei „foşti actori” ai trupelor francofone din şcolile gimnaziale din care provin.

Mai tînăra trupă „Arlequin”, deşi înfiinţată de numai doi ani, şi-a dovedi deja talentul pe scena Trupe-Dej-2Festivalului „Franthousisme”, iar anul trecut, prin participarea la a 29-a ediţie a Festivalului „Eclairs de Scène” din Toulouse, cu „Partida de cărţi” de Marcel Pagnol, unde s-a bucurat de un succes total.

Trupa reuneşte elevi francofoni din şcolile gimnaziale dejene şi este formată din: Ioan Sîncrăian, Alexandra Tivadar, Vlad Sfîrloagă, Cosmin Suliţă, Xenia Gavrea, Flavia Mureşan şi Răzvan Chiş.

Aşadar, două trupe performante, dar care au în spate multe ore de muncă, de repetiţii, emoţii, supărări, bucurii şi o nemărginită dragoste pentru teatru. În plus, de fiecare cînd sînt pe scenă, îşi dau toată silinţa să fie cei mai buni, dintre cei buni. Aşa cum i-a învăţat şi îi învaţă profesorul lor întru actorie, Lucian Iosip.

M. Vaida
Foto şi video: Cornel Pop

Articole din aceeasi categorie