DEJ: Școala în stil INTERACTiv, la final

După succesul de care s-au bucurat anul trecut activitățile Școlii de vară „INTERACT 2017”,  Clubul Interact Dej, în colaborare cu Colegiul Național „Andrei Mureșanu” și cu sprijinul Rotary Club Dej, a organizat în acest an o nouă ediție, la rândul ei foarte bine primită de participanți, copii din clasele primare și de gimnaziu (7-14 ani).

Desfășurată în perioada 25 iulie – 30 august, „Școala în stil INTERACTiv 2018”, prin activitățile propuse și susținute de membrii Clubului Interact și invitaţii lor, au avut ca scop petrecerea unor zile din vacanța de vară într-un mediu plăcut, joaca, sportul și dobândirea unor cunoștințe noi fiind principalele atracții ale programului. Un program care a cuprins ateliere de pictură, make-up, vânătoare de comori, vizită la Muzeul Municipal, vizionare de filme, gastronomie/nutriție (inclusiv vizita la o pizzerie!) și jocuri sportive. Totul condimentat cu „o supradoză” de bună dispoziție!

Așadar, o ediție de succes, la materializarea căreia au contribuit „interactivii” Daniela Samuil, Bianca Petric, Antonia Noaghi, împreună cu colegii lor, alături de profesorii Emilia Mureșan și Anca Lazăr, bucurându-se totodată de susținerea constantă venită din partea past president RC Dej, Virgil Oșan, cel care a înființat acest club la Dej. Nu în ultimul rând, mulțumiri se cuvin și sponsorilor care au sprijinit mai ales partea „gastronomică” a activităților.

Interact Dej s-a constituit în anul 2016 și este aripa de voluntariat a Rotary Club Dej, destinată tinerilor cu vârste între 12 și 18 ani, care doresc să se implice în dezvoltarea comunității din care fac parte. Actuala președintă a clubului este Bianca Petric.

M.V.

Articole din aceeasi categorie