Dej: Colocviile „Ștefan Odobleja”, ediția a II-a

La Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej a  avut loc, zilele trecute, a doua ediție a Colocviilor „Ștefan Odobleja „, respectiv o masă rotundă având ca temă „Cibernetica, robotica și IT-ul în mediul preuniversitar: Rol și viitor”.

Evenimentul organizat de Despărțământul Dej al ASTRA și CNAMD a reunit profesori de informatică și mentori ai echipelor de roboticā din Beclean, Gherla, Târgu Lăpuș și Dej, invitați din mediul universitar clujean fiind dr. Gavril Toderean, președintele Filialei Cluj – Tehnologia Informației și Comunicațiilor – Calculatoare și Telecomunicații și dr. Vistrian Mătieș, directorul Departamentului de Mecatronică și Dinamica Mașinilor al Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Mediul privat a fost reprezentat de jurnalistul Zorin Diaconescu, în timp ce amfitrionii reuniunii au fost dr. Emilia Mureșan, directorul CNAM Dej și dr. Radu Gavrilă, președintele ASTRA Dej.

Nu mai e o noutate că robotica industrială a coborât de mult din filmele SF și ocupă un loc important în procesele de producție ale companiilor din toată lumea, evident, și din România. Un imens potențial de acoperit, pentru că soluțiile de automatizare pot răspunde nevoilor oricărui tip de întreprindere, oricât de mare sau oricât de mică. În același timp, roboții sunt conectați și controlați prin sisteme bazate pe tehnologia informației din ce în ce mai sofisticate, iar  meseriile viitorului se axează tot mai mult pe o legătură clară cu robotica și inteligența artificială.

În acest domeniu, la nivel de educație preuniversitară, palmaresul colegiului dejean se îmbogățește an de an prin premiile obținute de echipa de robotică a școlii, prin valorificarea creativității și a inventivității elevilor, atrași nu doar de dimensiunea abstractă a informaticii, de aplicații și softuri, ci și de aspectele tehnice, aplicative, de satisfacția transpunerii ideilor în conceperea unor mecanisme, roboți, modele cibernetice concrete etc.

Entuziasmul tinerilor a fost susținut permanent de competența și dăruirea profesorilor Catedrei de informatică din CNAM: Gelu Tomșa, Silvia Hozai, Robert Szalantay și Cosmina Vădean, coordonați de directorul adjunct prof. Adrian Pintea.  De altfel, la finalul reuniunii, roboticienii colegiului au organizat câteva meciuri demonstrative pe echipe, ca un preambul al noului sezon competițional aflat în plină pregătire.

Felicitări Astrei dejene și conducerii CNAM Dej pentru organizarea acestei întâlniri care s-a desfășurat într-o atmosferă elevată, deschisă spre studiu, cunoaștere, comunicare, experimente, valorizând parteneriatele cu liceele din zonă și cu cel universitar.

M. Vaida

Articole din aceeasi categorie