De la munca patriotică la spiritul civic

Încheiam astfel Pastila despre Educație de săptămâna trecută: „Și totuși, încă se face multă muncă patriotică în școala de stat în România de azi. De această dată, nu de către elevi, ci de către conducerile școlilor și de către profesori. Și chiar de către unii părinți. Aceasta pentru că, dintr-o regretabilă eroare pedagogică și din false rațiuni economice, cu un minister condus de diletanți, școala a fost asimilată sectorului productiv, sector definit prioritar prin eficiență economică. A rezultat un învățământ în care, precum clientul în comerțul liberalizat, elevul este considerat «stăpânul» nostru și nu discipolul sârguincios care ar trebui să fie. Și, din păcate, de cele mai multe ori «stăpân» și acasă. Vom detalia aceste aspecte în Pastila despre Educație de săptămâna viitoare”.

Înainte de detalierea promisă, voi cita câteva rânduri dintr-un email primit pe marginea Pastilei numărul IX de la un reprezentant al generației Y (Y Generation, Echo Boomers sau Millennials, ca să fiu și eu cool în exprimare și scris!):

”Mie îmi place cum și ce spuneți în această Pastilă despre Educație, dar pentru săptămâna viitoare vă rog să vă gândiți la părinții celor mici de acum. Părinți care sunt de vârsta mea și care nu prea au prins munca patriotică. Noi duceam borcane și sticle la magazin să putem face 5 lei pentru înghețată sau pentru gumă de mestecat. Mai erau zilele în care se făcea curățenie în jurul blocului și se văruiau de sărbători copacii. Cam la atât s-a rezumat munca patriotică pentru noi. Abia la țară dacă mai participau copiii la activități care să aducă aminte de ce ați prins dumneavoastră înainte de ‘89. Oricum, chiar și pentru noi, curățenia în jurul blocului, adunatul sticlelor și borcanelor era o responsabilizare, cât de mică, dar era un fel de educație pentru societate, pentru urbe, pentru mediul în care trăiam. Erau însă destui copii și în generația mea cărora, deși părinții lor erau educatori (învățători sau profesori), li se aducea mâncarea la pat până târziu în adolescență, uneori și în studenție. Desigur, problema era și mai este încă, cel puțin pentru câteva generații, la părinții acestora. Este vorba de o generație de părinți care și-au cocoloșit odraslele și nu i-au învățat că banii se câștigă, ci, dimpotrivă, i-au obișnuit cu totul de-a gata, cu pusul pe tavă, cu nemunca și cu pretenții nu numai nejustificate, dar și de-a dreptul exagerate. Consecința: spiritul civic în România este acum și va rămâne pentru ceva vreme și de aici încolo într-o regretabilă letargie națională”.

Rândurile trimise de tânărul nostru corespondent (care la urma urmelor nu este chiar așa de tânăr, având între 30 și 35 de ani, putând fi, așadar, la rândul său și el părinte de copii!) ne-au atras atenția asupra a două aspecte educaționale evidente și azi. Primul se referă la România rurală, la țară, cum spunem de obicei, unde părinții și copiii muncesc din greu în continuare, și al doilea, la urban, în totală opoziție cu ruralul, atât în ceea ce privește părinții, cât și, mai ales, copiii unora dintre aceștia.

Este de observat apoi că reprezentantul generației Y nu vorbește de muncă patriotică, ci de activități și de spirit civic. Să fie oare un semn de bun augur?

Prof. dr. Mircea BERTEA