Daniel Funeriu: Alegerile din universităţi reprezintă un exerciţiu de democraţie

Alegerile din universităţi reprezintă un exerciţiu de democraţie universitară, foarte important pentru viitorul instituţiilor de învăţămînt superior, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu.

Potrivit acestuia, universităţile trebuie să fie deschise, dar şi dezbaterile trebuie să fie deschise şi trebuie să se iasă “din luptele pentru putere care se duceau în universităţi în spatele uşilor închise”.

“Aşa cum ştiţi acum întreaga comunitate universitară votează, sînt alegeri libere, deschise, egale. Este marea şansă a încheierii definitive în unele locuri a unui stil anacronic de a conduce universităţile şi de a vedea universitatea ca fiind propria moşie a unui rector sau altuia”, a afirmat Funeriu. El a precizat că MECTS a efectuat şi va efectua controale pentru a verifica modalitatea de alegere a rectorilor în universităţi şi a susţinut că au fost constatate nereguli care au fost urgent soluţionate de senatele universitare, un exemplu în acest sens fiind la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de Biologie.

Demnitarul a subliniat că toate controalele se fac pe baza iniţiativei MECTS, dar şi pe baza unor petiţii venite de la persoane care consideră că drepturile lor la liberă exprimare în universităţi sînt încălcate.

Daniel Funeriu a ţinut să precizeze că universităţile care nu înţeleg să organizeze alegerile corect, dar şi pentru conducerile acestora, se va merge aşa cum prevede legea, de la tăierea finanţării pînă la sancţiuni împotriva conducerilor, care abuziv nu ar respecta democraţia universitară. “Este un lucru foarte serios şi vă asigur că voi fi de partea celor performanţi şi cinstiţi. Am avut neplăcuta surpriză de a constata că anumite persoane din anumite universităţi solicită sprijinul ministrului pentru a fi alese în acele universităţi. Vreau să spun că acest ministru şi acest minister nu este parte şi nu doreşte că continue sub nicio formă tradiţia trecutului de ingerinţă a MECTS în autonomia universitară. Toţi cei care doresc să devină rectori trebuie să participe la fenomenul de alegeri, să facă campanie în universităţi, să construiască echipe, să construiască planuri manageriale în favoarea universităţii şi sînt convins că cei buni vor cîştiga într-un vot deschis”, a susţinut reprezentantul MECTS.

El a menţionat că o serie de universităţi, “inclusiv de stat şi serioase” precum Universitatea Politehnica din Bucureşti, nu au transmis încă la MECTS variantele modificate şi corectate ale cartelor universitare. “Îndrăznesc să sper că aceste lucruri nu reprezintă o tentativă de tergiversare, pentru că acest lucru ar fi foarte grav. Am aprobat metodologia de abilitare care este practic procedura prin care un cadru didactic universitar, indiferent de funcţia pe care o ocupă într-o universitate, dobîndeşte certificatul de abilitare care practic îi dă dreptul de a conduce doctorate şi de a candida pentru funcţia de profesor univesitar”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Potrivit acestuia, în urma aplicării unor articole din Legea educaţiei naţionale, autorităţile italiene au informat MECTS şi Comisia Europeană că renunţă la solicitarea derogării de recunoaştere automată a diplomelor din România în UE. Funeriu a mai spus că, în urma scandalurilor succesive din învăţămîntul superior românesc din “mandatele anterioare”, autorităţile italiene iniţiaseră la Comisia Europeană discuţii în vederea solicitării de excludere a României din procedura de echivalare automată a diplomelor.

“Prin aplicarea LEN (n.r. Legea Educaţiei Naţionale) şi prin eforturile colegilor din MECTS am reuşit să închidem acest caz. Practic, am închis scandalul diplomelor suspecte în medicină şi vreau să mulţumesc aici domnului rector Urs de la Universitatea Titu Maiorescu, domnului rector de la Universitatea din Oradea şi altor rectori care au luat extrem de în serios acest lucru şi s-au ocupat personal de rezolvarea acestei situaţii extrem de grave. Unii s-au opus, cei care au cîştigat bani grei din fraudarea diplomelor din România, cei care au cîştigat bani grei pe seama unei abilităţi în sistemul de învăţămînt superior din România. Iată de ce acei oameni s-au opus Legii educaţiei naţionale. (…) Nu mai este posibil acest lucru.”, a arătat ministrul.

Articole din aceeasi categorie