Cuc, nepotul lui Svejk

Cornel UDREA

Improvizația ieftină, lipsită de inspirație, reacția simplistă, decorativă, cu desconsiderarea inteligenței românilor, în 15 martie curent, vizavi de îndemnul civic al unui om sincer dornic de progres real, și nu unul electoral, își arată limitele: șantierul viu, de pe începuta centură de 30 de km. din jurul Bacăului, inaugurată de nepotul cuc al lui Svejk, promisiunile ferme, imaginile unui comunism laborios, de acum înainte pe șantierele patriei, cu o clasă muncitoare cu o înaltă conștiință partinică, prezența unui popă de decor, a altor umflați cu veste portocalii de naufragiați pe Marea Păcăleală, așadar șantierul acela cu buldozere zumzăind, scurmând pământul, pregătindu-l, probabil, pentru arături de primăvară, a dispărut subit, utilajele nu mai sunt, barăci nu sunt, țipenie de paznic, măcar, un pustiu cu pământul întors pe dos, pentru un scenariu ca la cretini.
Suferindul lider, aflat în martiraj cervical și lombar, urâtă coincidență cu ziua prezentării la proces, întrerupe programul cam peste umăr, de campanie electorală, pentru a alege o clinică particulară, așa cum facem toți, cei care așteptăm cu săptămânile rândul la un RMN, și a-și acorda un răgaz, vegheat de cea pe care partidul o prezintă ca „iubită”, pentru ca nu cumva să creadă cineva că umblă cu nepoata.
La noi, nu numai cei de la putere, dar și cei care tânjesc după putere, opoziția practică instrumentarul politic primitiv al decesului caprei vecinului: critică, înfierează, beștelesc pe ceilalți, îi tăvălesc sub picioarele elocinței spumante, mătură pe jos cu ei, praf îi fac, spre satisfacția bovină a celor care folosesc în vorbirea curentă, un fond principal, cam de 100 de cuvinte, restul argumentației colocviale fiind un conglomerat de interjecții, dejecții pantomimice, trimiteri la origine.
Nimeni nu îi oprește să le spună, că electoratul vrea să audă ce se va face pentru el, nu ce face partidul cu ceilalți, și ceilalți cu cei de la putere. S-a văzut că atunci când s-a renunțat la trogloditismul verbal, prin înlocuirea cu promisiuni de mărire a salariilor și pensiilor, pe date, cu termene calendaristice, succesul a fost uriaș procentual.
Că în timp cam toate se uită, că se adâncește mizeria deja mineralizată, că educația umblă cu pantofii găuriți și cu negru sub unghii, că sanătatea face injecții cu apă de ploaie, placebo, că milioane de votanți s-au stabilit și muncesc pentru alții, chit că trimit acasă miliarde de euro, face deja parte din mizera morală a politicianului român, indiferent de care parte a baricadei se află.
Privind peste gard, nu vedem la vecini decât puseurile de independență față de o falsă, dar necesară, ca argumentație a unui imperialism al Uniunii Europene, un altfel de Uniune Sovietică în viziunea lor.
Nu vedem realizările AUTENTICE, REALE, LUCRATIVE, PROGRESISTE, de consolidare a performanțelor democrației, de perfecționare a civismului și a bunăstării morale.
De aceea, bulgarii se supără deja când sunt amintiți în aceeași oală cu românii, la ei ne înmatriculăm mașinile și ne petrecem concediile, și o vreme ne-a prins bine să fim verișori siamezi.
Atunci când se anunță spectatori străini la parangheliile noastre, la operele bufe, cu decoruri de la târgurile populare, reciclate, mimăm și bunăstarea și profesionalismul politic, higienizarea morală și școlirea eticii.
De la o vreme, însă, mai abitir în acest început de an, nu mai ține: se cere înlocuirea urgentă a actorilor, dar mai ales a regizorului, odată cu repertoriul.