Cuantumul minim al burselor pentru elevi, în anul școlar 2019-2020

În ședința de Guvern de luni, 9 septembrie, Executivul a decis ca în anul școlar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, să fie cel stabilit de autoritățile administrației publice locale, aflat în plată în anul școlar 2018-2019.

„Etapa fundamentării proiectului de buget pentru anul 2019 a fost deja finalizată anterior apariției noilor prevederi legale, stabilite de Legea nr. 38/2019. Prin urmare, pentru a diminua riscurile ca o parte dintre elevi să nu poată beneficia de burse în anul școlar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, este cel stabilit de autoritățile administrației publice locale, aflat în plată în anul școlar 2018-2019. De asemenea, autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare existente la nivel local” – precizează MEN, prin intermediul unui comunicat remis presei.

M. T.

Articole din aceeasi categorie