Cu degetul în nas

Un ipochimen, cam zăltat dumnealui, cu nume predestinat, Iliescu, laudă în draci umezi de emoție benedictul pesedist, banii aceia suplimentari, la salar și la pensie.

Ceaușescu, în scena balconului, promitea 200 de lei, văzând valurile, tălăzuirea populară. Aceasta este metoda veche de când lumea, a apărut atunci când unul fără pământ s-a dus să lucreze la cel care avea proprietatea lui.

Pesedist sărac nu am văzut, nici liberal sărac, NICIUN POLITICIAN ROMÂN SĂRAC, în schimb români foarte săraci sunt foarte, foarte mulți, dar o pudoare ticăloasă, în statistici, omite să îi amintească.

Acum, înainte de al doilea tur al algerilor, toți se spurcă cu toți, ciuma roșie, cu cealaltă, ba mai mult, chiar Președintele Țării afirmă, satisfăcut de victorie, că are ca scop distrugerea PSD-ului. Nu e bine, nu este normal, dar în politică, regulile de bunăcuviință nu există.

Iliescul amintit, mustind de dulce populism, clar anti-penelist, îl ia pe Ludovic I-ul la tăvăleală, dar o face, crede el subtil, argumentînd, însă, cu ce vor face liberalii, cu securea tăietoare de pensii, salarii, demonstrația iliescului învârtindu-se doar în jurul acelei generozități de campanie electorală.

Niciun cuvințel despre salariile și pensiile nesimțite, despre grija pentru pensiile parlamentarilor, despre erdoganizarea cu pași mici a României, despre grija fostului partid de guvernământ de a rupe oasele celor pe care i-a ocrotit.

Nimic-nimicuț, apropo de grija pentru om, despre cei 7 lei alocați unui bolnav în spitalele românești, despre niciun spital din cele promise, despre frenezia cucului de a tăia panglici care separă aerul de văzduh, despre mizeria ordonanțelor de urgență, despre mutilarea codurilor penale, despre copiii de la țară înotând în noroi, ori înecându-se în buda primitivă, despre deschiderea generoasă a porților de pușcărie, să se mai înfrupte pedofilii, să mai ia jugulara, ca divertisment. Individul a apăsat viclean pe pedala sentimentelor moi, și postacii s-au întrecut să proslăvească generozitatea, de dragul poporului.

În curând va zice: „vedeți, ce v-am spus?”, dar se va feri ca dracu’ să amintească de datoriile acumulate, tocmai pentru a putea să salveze promisiunea aceea, fără suport financiar, dar care s-a lipit de sufletul săracului ca marca de scrisoare.

Trei ani nu înseamnă nimic pentru Istorie. Pentru noi, însă, acești ani înseamnă enorm. Cei peste 65 de ani sunt de înțeles. Nu a venit, însă, nimeni să stea de vorbă cu ei, să îi asculte. Dacă peneliștii vor sta doar în casă, strada îi va pedepsi.

Există un soi de oameni proști, care stau cu deștul în nas și se miră de mareele care sunt influențate de lună și dezvoltă atunci o teorie proprie, acuzând luna că face jocul puterii și este indiferentă la nevoile românilor.

Individul amintit, care are o prezentare halucinantă, fantasmagoric-clinică, a ieșit brusc dintr-un neant, și s-a pus pe un plâns demn și caritabil, moare de grija săracilor, dă cu meteorologia în liberali (fulgere, tunete) și-a făcut datoria, dar maurul nu vrea să plece: mai are de lucru, plata e bunicică.