Costul ascuns al educației

Finanțarea deficitară a învățământului, dar și multiplele reforme începute și abandonate pe traseu au făcut ca, în doar opt ani, „costurile ascunse” ale educației să se dubleze: în medie, de la 1.490 lei per copil, la 3.093 lei. Potrivit ultimei cercetări realizate de organizația Salvați Copiii România, decontul îl plătesc părinții, iar copiii ale căror familii nu au resursele financiare necesare „sunt mult mai vulnerabili și discriminați din start”. 

„În 2010, studiul realizat de organizația Salvați Copiii arăta, în premieră, că educația este, în România, gratuită doar în teorie. În practică, părinții erau nevoiți să achite costuri care nu apăreau în nici o lege și reformă a educației și pentru care, în proporție covârșitoare, nu primeau nici o chitanță. În medie, suma pe care elevul o aducea de acasă, pentru a beneficia de educație, era, atunci, de 1.490 de lei. La opt ani distanță, suma pe care părinții trebuie să o aloce suplimentar este dublă: 3.093 de lei costă anual, în medie, educaţia «gratuită» a copilului” – arată datele de teren procesate de Salvați Copiii, într-un nou raport sociologic. Potrivit raportului, valorile sunt mai mari în mediul urban faţă de rural (3.351 lei, faţă de 2.757 lei).

Studiul relevă că, în ciclul primar, părinţii plătesc, în medie, 2.545 lei anual, în gimnazial – 3.083, iar dacă elevul este la liceu, părintele trebuie să scoată din buzunar 3.647 lei. Cei mai mulți bani pe care părinții îi scot din buzunar pentru ca elevul să primească educație de calitate se duc pe materiale didactice – rechizite. De asemeni, „lipsa resurselor umane, calitatea precară a materialelor didactice și starea critică în care se află școlile i-au determinat pe părinți să dubleze și efortul pedagogic, prin meditații contra cost. Față de 2010, procentul celor care apelează la meditaţii plătite a crescut de la 24%, la 40%, iar costul acestora a crescut și el, de la aproximativ 1.350 de lei media anuală în 2010, la peste 1.850 lei în 2018. Procentul variază de la aproximativ 19% dintre elevii din ciclul primar, la 56% dintre liceeni”. Totodată, „fondul clasei rămâne unul dintre costurile neoficiale ale educației: deși procentul părinților care îl achită a scăzut, el rămâne o constantă a școlii românești: 56% dintre părinţi, comparativ cu 72% în 2010, contribuie la acest fond”.

„Aproximativ 2 din 10 părinţi afirmă că fondul clasei este o contribuţie obligatorie, dar cei mai mulți nu sunt consultați în privința destinației acestor bani. Aproximativ 46% dintre părinți indică, totuși, cheltuieli cu materiale didactice sau amenajarea sălilor de clasă. Fondului clasei i se adaugă, pentru 28% dintre părinți, și un alt «fond», al școlii, care crește semnificativ costul ascuns al educației. (…) Au apărut însă și categorii noi de costuri, cum sunt cele asociate programelor de after school. Aproximativ 90% dintre părinţii ai căror copii sunt parte a astfel de programe suportă integral costurile, indiferent că sunt desfăşurate în instituţii publice sau private” – mai relevă raportul.

În opinia reprezentanților organizației, una dintre măsurile cele mai eficiente de menținere a copiilor vulnerabili în școală este programul ”Școala după școală”, prin care li se asigură asistență pedagogică, psihologică, dar mai ales un mediu social stabil și în siguranță. „Accesul egal al copiilor la educație de calitate este un beneficiu pentru întreaga societate. Condiționarea financiară a participării la programe de suport educațional constituie un factor de discriminare extrem de grav, pentru că sunt astfel dezavantajați tocmai acei copii care au nevoie de ajutor. Educația nu trebuie să fie un lux, ci un drept universal și neîngrădit, pentru toți copiii” – declară Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al organizației Salvaţi Copiii România.

La început de nou an școlar, organizația reia apelul către autorități, cerându-le „să asume ca prioritate a agendei guvernamentale educația și dreptul fiecărui copil de a rămâne în școală, prin garantarea programului «Școala după școală» în fiecare unitate de învățământ”, astfel încât abandonul școlar să poată fi corectat, „înainte de a deveni cronic și cu efecte dezastruoase pentru întreaga societate”.

M. TRIPON