CONTRASTE – CONTRASTE – CONTRASTE

Dezordine în curtea APIA
DSCF0768[1]Deşi a rămas doar un punct de lucru din ianuarie 2014, spaţiul în care-şi desfăşoară activitatea reprezentanţii APIA la Apahida este mai mult decît dizgraţios. Din informaţiile primite de la localnici, spaţiul cu pricina aparţine Primăriei de aici, iar serviciile APIA funcţionează doar în perioada cînd se depun cererile şi dosarele fermierilor şi proprietarilor de terenuri agricole şi animale, necesare pentru plata subvenţiilor  anului în curs. Cei care aşteaptă la rînd pentru depunerea actelor cerute, al căror număr se pare că trece de 1000 – deoarece lîngă satele Apahidei vin şi cele ale Cojocnei, comune care au pus la dispoziţia APIA toată logistica necesară desfăşurării acestor activităţi – admiră peisajul… „luxuriant” din această curte (v. foto), de unde nu lipsesc gunoaie, grămezi de cărămizi vechi, buruieni şi mărăciniş crescut în faţa unui imobil aflat pe o stradă asfaltată din centrul comunei şi care poartă numele marelui poet al neamului, Mihai Eminescu. Cum primăvara este şi un anotimp al curăţeniei, nădăjduim că cei care deţin acest spaţiu, sprijiniţi de cei ce-l folosesc, să toaleteze această incintă lăsată de izbelişte.

Îngrijiri la domiciliu
Între acţiunile de mare interes social promovate în acest an de conducerile comunelor Ţaga şi Mociu se numără şi serviciile de îngrijire a persoanelor vîrstnice şi cu dizabilităţi, la domiciliile acestora. Prin contracte încheiate cu o societate de profil din Braşov, au fost  angajate asistente medicale şi îngrijitoare care asigură servicii medicale, curăţenie, cumpărături şi consiliere la 30 de persoane din comuna Țaga şi aproape 60 în cele şase sate ale Mociului. Transportul personalului de serviciu, materialele de întreţinere a curăţeniei şi instrumentarul medical sînt asigurate de societatea de profil, iar plata personalului angajat o asigură bugetele locale.

Halde de gunoi împinse pe malul Someşului Mic

DSCF0734[1]Gilău, o comună cu o populaţie cît a Huedinului, formată din români, maghiari şi romi, care se bucură de pitorescul aşezării şi numeroasele dotări edilitar-gospodăreşti concretizate prin numeroasele proiecte europene implementate an de an, este şi comuna cu cele mai mari resurse de apă şi energie electrică din judeţul nostru, dar şi cu prima urcare şi coborîre de pe tronsonul funcţionabil al autostrăzii Transilvania.
O comună cu motivate veleităţi urbanistice şi multe… gunoaie, aruncate sfidător de indivizi şi societăţi comerciale care nesocotesc cele mai elementare reguli ale igienei publice şi protecţiei mediului ambiant. Şi în această lună, administraţia Gilăului a trebuit să dizloce adevărate halde de gunoi din depozitul format la intersecţia străzilor Şcolii cu Morii, unde s-au aruncat saci cu diferite gunoaie şi obiecte casnice fără valoare, s-au descărcat căruţe şi remorci cu toate reziduurile posibile – spun vecinii afectaţi de acest focar de infecţie. Din păcate, dizlocarea ordonată şi plătită de Primărie e nefericită şi discutabilă, deoarece puternicul utilaj cu lamă şi cupă nu a mutat mizeria ci a împins-o spre albia Someşului Mic, iar fermentul acestui compost nociv se va scurge în apa rîului, putînd provoca situaţii neprevăzute în aval. Poate că situaţia dată să prezinte oarecare interes  şi  pentru Agenţia de Mediu.

Rubrică realizată de Dumitru VATAU

Articole din aceeasi categorie