Consiliul Naţional al Elevilor condamnă obligativitatea purtării unor semne distinctive în şcoli, introdusă de noul regulament

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) condamnă prevederile din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţămînt Preuniversitar (ROFUIP), publicat în Monitorul Oficial în 13 ianuarie a.c., prin care se introduce ca normă obligatorie purtarea  unui semn distinctiv în cadrul unităţilor de învăţămînt, „încălcîndu-se astfel principiul gratuităţii sistemului educaţional consacrat în Constitiuţie, art. 32, alin. (4) şi în Legea Educaţiei Naţionale, art.9, alin. (3)”.

„Art. 76, alin. (1) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţămînt Preuniversitar permite Consiliul-Elevilorşcolilor să implementeze obligativitatea purtării unor semne distinctive, cum ar fi ecuson, uniformă, eşarfă, sau altele asemenea. Considerăm ca prin această măsură se încurajează corupţia din cadrul şcolilor prin negocierile duse între direcţiuni şi producătorii privaţi, neexistînd o formă de înştiinţare în ceea ce priveşte gestionarea fondurilor. La nivel naţional s-au semnalat cazuri în care uniformele aveau un preţ exagerat sau erau fabricate şi comercializate de unităţi private, fără o licitaţie publică prealabilă, depăşind, de cele mai multe ori, suma de 200 de lei. Reamintim că Legea Educaţie Naţionale prevede gratuitatea învăţămîntului preuniversitar şi scoatem în evidenţă faptul că elevii sînt beneficiarii direcţi ai sistemului educaţional, nu angajaţii acestuia” – se arată într-un comunicat al CNE, remis presei.

Consiliul Național al Elevilor (CNE) apreciază că această măsură este benefică „doar în condiţiile în care costurile ce implică achiziţionarea acestor semne distinctive vor fi suportate de către unităţile de învăţămînt, autorităţile locale sau de către Ministerul Educaţiei Naţionale” şi solicită „măsuri concrete” pentru rezolvarea acestei probleme.

M. T.

Articole din aceeasi categorie