Consiliul Naţional al Elevilor, acuzat de indiferenţă în legătură cu deciziile luate de MEN

Reprezentanţii elevilor din 11 judeţe din România au anunţat că se dezic de acţiunile Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) „din cauza lipsei de reacţie a singurei structuri reprezentative a elevilor la nivel naţional, odată cu acceptarea influenţelor politice externe” şi că intenţionează  formarea unei „federaţii a elevilor, care să reprezinte în mod real elevii din România”.

Reprezentanţii a 11 consilii judeţene ale elevilor (Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Caraş Severin, Cluj, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Satu Mare şi Timiş) acuză Consiliul Naţional al Elevilor că nu a emis vreo poziţie în legătură cu Sigla-CNEdeciziile luate de  Ministerul Educaţiei Naţionale. CNE este acuzat de lipsă de reacţie în legătură cu Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţămînt preuniversitar, „anume, privind interzicerea dreptului elevului de a protesta” şi de lipsă de reacţie în legătură cu eliminarea dreptului de vot al elevului în Consiliul de Administraţie, „contrar strategiei CNE, adoptate în cadrul Adunării Generale de la Galaţi, 2013”. De asemeni, cele 11 CJE acuză CNE de lipsă de reacţie privind protocolul de colaborare între Biserica Ortodoxă Română şi MEN, „parteneriat realizat fără vreo consultare prealabilă cu CNE, for consultativ reglementat de lege” şi, totodată, „în legătură cu problema diplomelor de bacalaureat”.

„Consiliul Naţional al Elevilor, prin conducerea sa, a ratat aderarea la OBESSU, for consultativ european al elevilor, pînă în momentul de faţă. Consiliul Naţional al Elevilor a permis influenţe externe din mediul politic de la guvernare în interiorul structurii, influenţă relevată pînă şi în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Consiliului Naţional al Elevilor, forul decizional suprem, şi astfel a încălcat unul dintre principiile fundamentale pe care se bazează structura, anume caracterul independent, echidistant faţă de orice organizaţie cu caracter politic. Consiliul Naţional al Elevilor a încălcat acte normative, precum Legea 24/2000, a dispus înaintarea către ministru a unui proiect de revizuire, neconstituţional, al Regulamentului de organizare şi funcţionare a CNE” – acuză cele 11 CJE.

Printr-un comunicat remis, marţi, presei, reprezentanţii celor 11 consilii judeţene ale elevilor atenţionează că, în cazul în care Consiliul Naţional al Elevilor „nu dispune de o schimbare a deciziilor şi o orientare a acestora în beneficiul elevului din România, iar ministrul Remus Pricopie consideră legitimă aprobarea proiectului de revizuire a Regulamentului de organizare şi funcţionare înaintat de CNE”, se vor dezice de orice decizie sau opinie formulată de CNE. De asemeni, anunţă că au în vedere formarea unei federaţii a elevilor, care „să reprezinte în mod real elevii din România”, „în speranţa că eliminarea monopolului Consiliului Naţional al Elevilor, ca organizaţie unică de reprezentare a elevilor, se va solda atît cu o schimbare amplă în cadrul structurii, cît şi cu o mai bună reprezentativitate pentru elevii din România”.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie