Conferinţa naţională: Educaţie incluzivă pentru nevăzători – bariere şi oportunităţi

Fundaţia Cartea Călătoare şi Centrul de Asistenţă în Domeniul Tehnologiilor de Acces pentru Persoane cu Deficienţe de Vedere, din cadrul Departamentului de Psihologie Specială, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii Babeş-Bolyai organizează marţi, 26 aprilie, conferinţa naţională „Educaţie incluzivă pentru nevăzători – bariere şi oportunităţi”.

În cadrul conferinţei va fi prezentată biblioteca digitală www.carteacalatoare.ro, care conţine manuale Educatie-incluzivaşcolare, cărţi şi cursuri universitare accesibilizate pentru elevii şi studenţii nevăzători, în cadrul proiectului “Educaţie incluzivă pentru nevăzători”. De asemeni, vor fi abordate teme importante în contextul identificării nevoii crescute de accesibilizare a informaţiei pentru elevii şi studenţii cu deficienţe de vedere: principalele dificultăţi cu care se confruntă persoanele cu deficienţe de vedere pentru a beneficia de educaţie de calitate; norme privind securitatea informaţiei; reglementări legale privind accesibilizarea informaţiei; tehnologia de acces, o oportunitate insuficient exploatată în România; accesul la cultură şi spaţii expoziţionale.

Evenimentul se va desfăşura la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei (str. Sindicatelor nr. 7), cu începere de la ora 10:00.

M. T.

Articole din aceeasi categorie