Concurs, la UBB: „România – 15 ani în NATO”

Ministerul Apărării Naționale, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Educației Naționale, cu sprijinul Diviziei de Diplomație Publică a NATO, lansează joi, 18 aprilie 2019, concursul de lucrări licență, disertație sau eseu cu tema „ România în NATO – 15 ani”.

Concursul, prilejuit de împlinirea a 15 ani de la aderarea României la NATO și 70 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice, reprezintă „o provocare adresată studenților din instituțiile de învățământ superior cu programe de studii de istorie, relații internaționale, știinte politice și studii de securitate”.

Evenimentul de lansare va avea loc de la ora 10:00, la sediul Universității Babeș-Bolyai (str. M. Kogălniceanu nr. 1).

Concursul lansat joi va fi cel de-al treilea eveniment al campaniei #WeAreNATO. Conmform celor anunțate de UBB, campania se organizează în mai multe țări aliate și își propune să crească încrederea publicului tânăr în capacitatea structurilor Alianței de a proteja populația și teritoriul aliat și se concentrează, în special, pe facilitarea accesului tinerilor la informații despre NATO prin manifestări dedicate acestora, sprijinite și de o componentă adaptată mediului virtual.

M. T.

Articole din aceeasi categorie