Concurs de cultură generală „Gaudeamus” la Gherla

Parcă nu de mult a fost 2002, când, la iniţiativa referentului cultural al Casei Municipale de Cultură Gherla, Constantin Istici, a avut loc prima ediţie a Concursului de cultură generală „Gaudeamus”!

Marţi la amiază am asistat la cea de a XVI-a ediţie, la care au participat patru echipaje formate din  câte patru elevi de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 şi de la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”. Întrecerea a avut trei runde, cu întrebări din domeniul disciplinelor Limba şi literatura română, Matematică, Istorie, Geografie şi Ştiinţele naturii. Prezentatorul şi moderatorul concursului a fost prof. Anamaria Tecsi, iar juriul, format din cadrele didactice Narcisa Gălan, Ana Mureşan şi Aurel Niciu, nu a avut deloc o misiune uşoară, concurenţii dovedindu-se cu toţii foarte bine pregătiţi de profesorii școlilor implicate în  această manifestare dedicată aniversării Marii Uniri. Au fost necesare întrebări de baraj pentru desemnarea câştigătorior.

Nu întâmplător s-au acordat două premii I. Pe primul loc s-au clasat echipajul numărul 3 al Şcolii Gimnaziale Nr. 1 şi numărul 1, al Liceului Teoretic „Ana Ipătescu”. Premiul doi a revenit echipajelor nr. 2 al Şcolii Gimnaziale nr. 1 şi numărul 2 al Liceului Teoretic „Ana Ipătescu”. La individual, pe primul loc s-a  clasat eleva Melia Melian, locul doi revenind elevei Giuliano Sălăgian, ambele de la Şcoala Gimnazială Nr. 1. Locul trei a revenit elevului Sergiu Trif, de la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”, iar pe locul patru s-a clasat tot un elev de la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”, Sergiu Moga. Toţi participanţii au fost premiaţi de Primăria Municipiului Gherla şi de Casa Municipală de Cultură. La sfârşitul concursului, elevii celor două şcoli au susţinut un reuşit program artistic, de multe aplauze bucurându-se şi fetele formaţiei de majorete ale Liceului Teoretic „Ana Ipătescu”.

Coordonatorul, producătorul şi iniţiatorul proiectului este referentul cultural de specialitate, Constantin Istici, iar din partea unităţilor de învăţământ activitatea este condusă de prof. Anamaria Tecsi.

Szekely Csaba

Articole din aceeasi categorie