Colorând zâmbet de copil, dansul…

meditaţii pe o temă la alegere

Întotdeauna austeră.

Sala de dans, acolo, unde se învaţă mlădierea trupului şi armonia mişcării, îmi dă impresia unui conglomerat ursuz, alcătuit fără multe criterii, doar pentru a tăinui profunzimea dramatică a efortului.

Prejudecată…

Percepţia se schimbă în momentul acela când glasuri cristaline umplu locul. Oglinzile se animă, barele capătă o vibraţie aparte, luminile din tavan multiplică micuţele fiinţe colorate în basmele copilăriei, iar timpul dansului face o reverenţă în faţa strigătului de graţie al puştoaicelor gata de „muncă”.

Ţipetele şi hârjoneala amuţesc, profesoara ia „poziţia” seriozităţii copilăreşti, ochii mari ascund după sprâncene adumbrite hăurile universului, liniştea e deplină… Balerina Operei Naţionale Cluj, acum profesoara Polina Stănescu dă semnalul de aliniere. Şi, dintr-odată , totul devine vast, egal cu sine însuşi, tonic.

Începe ora de balet.

La Studiourile de balet „Simona Noja” sunt şi grupe mai mari, fete şi băieţi care sunt foarte aproape de ceea ce se numeşte desăvârşire prin dans, dar şi copilaşi de 3,4, sau 5 ani, gata să pornească pe acest drum al nostalgiilor pentru mişcările ample, din imediata vecinătate a teatrelor-templu cu splendoarea pluşurilor purpurii marcate cu aur abundent.

De aici pleacă lungul drum spre visul dansului scenic.

Coordonatoarea Studiourilor, doamna profesor Corina Dindelegan:

- Atâta vreme cât părinţii caută cursuri de balet pentru copilaşii lor de peste 3 ani, înseamnă că este şi chemare. Aici e şi dans, şi muzică… Iar unii dintre copii rămân mulţi ani şi fac o pasiune din asta. Pasiune care devine, în timp, profesie. Alţii vin de drag, chiar dacă participă doar la festivaluri, îşi menţin corpul… în ascultare şi se bucură de plăcerea dansului.

- Sunt condiţii deosebite aici, la studiouri.

- Da. Avem cei mai buni profesori de balet, cu experienţă nu numai în arta dansului , ci şi în cel didactico-pedagogic. Academia de Arte Vizuale, Facultatea de Litere… şi, desigur, mulţi, mulţi ani de experienţă pe cele mai titrate scene din ţară şi străinătate.

Timpul dansului s-a oprit pentru o mică pauză, profit, aşadar, de locul meu static în această lume a mişcării şi o tulbur din gânduri pe profesoara Polina Stănescu:

- Cum s-a întâmplat să vă alegeţi cea mai mică grupă de balet de aici?

- Eu am vrut aşa. Vine vremea – se ştie – când va trebui să renunţ la cariera de balerină. Iar pentru o cât mai bună acumulare şi dezvoltare a capacităţilor pedagogice…

- V-am urmărit mai bine de treizeci de minute şi mi-am dat seama că, realmente, vă place.

- Chiar foarte mult! (Faţa i se luminează şi mai tare, iar ochii capătă irizaţii de bucurie). Lucrând în corpul de balet al Operei, lucrând cu colegii mei înveţi, inevitabil, să te adaptezi şi la munca cu copilaşii. La această vârstă fragedă ei sunt foarte naturali şi foarte sinceri, totodată. Iar asta dă o stare de confort greu de regăsit cu alte categorii de învăţăcei.

- E nevoie de o…tehnică aparte?

- Anul trecut am asistat doar la ore. Foarte multe ore! Am colaborat mult şi cu profesorul de sport, domnul Adrian Muntean. Am urmărit fiecare gest, fiecare intervenţie şi mi-am dat seama că fiecare profesor are un anumit fel de a preda. Treabă ce ţine de personalitate. Aşa că mi-am dat drumul, cum se spune, am dezvoltat singură o anumită conduită a exerciţiilor şi după ce am reuşit să-i ţin atenţi, captivi, la ceea ce au de făcut am , cum să spun, am făcut ora mea. Cu un strop de originalitate. Pe care îl perfecţionez continuu. Am considerat că e nevoie şi de muzică mai aparte, nu cea clasică de balet. Aşa au apărut cover-uri, hit-uri actuale – dar totul interpretat la pian.

- Acum sunteţi la faza în care…

- … Învăţăm mobilitatea şi coordonarea.  Sunt şi elemente de balet, dar această etapă este importantă pentru o viitoare activitate într-ale complexităţii dansului. Sigur, e nevoie şi de jocuri colective, şi aplicaţiune individuală. Dar, după numai o lună, rezultatele au început să se vadă. Dacă priviţi cu atenţie ţinuta…

- Ce urmează?

- O altă provocare pentru mine, în primul rând. Mă gândesc la un mic scenariu, ceva asemănător unui spectacol. Dar asta mai târziu, după ce mai parcurgem câteva etape absolut necesare pentru studiul mai aprofundat. Până atunci, aştept cu nerăbdare să pot chema şi părinţii la un fel de „oră deschisă”. În primele ore, ei nu vin la clasă, pentru ca atenţia micuţilor să fie canalizată în totalitate spre ceea ce facem. Este greu la vârsta aceasta să te îndepărtezi de părinţi, să rămâi pe cont propriu şi să dai ascultare unei persoane străine, până la urmă. Dar, încet-încet, ne adaptăm, ne cunoaştem, învăţăm cum se derulează o şedinţă… Şi pătrundem, împreună, în atmosfera baletului.

***

Pauza s-a terminat.

„Alinierea!”

„Piciorul drept pe bară!”

S-a repornit timpul dansului, trupurile încălzite dansează în „apa” închipuită de oglinzile cele mari, mişcări uniforme, din ce în ce mai limpezi, ample, fără ostentaţii agresive, însă, visând la conotaţiile dansului adevărat.   

E un fel nou de a învăţa că munca asiduă chiar înnobilează, iar Majestatea-sa Timpul va sculpta trup mândru şi suflet dedicat pentru tot restul vieţii.

***

Într-o sală alăturată, cu geamuri generoase şi fractalii de lumină diurnă, eleve mult mai mari, pe poante, fac reverenţă în faţa prim-balerinei Andreea Jura. A mai rămas mult până cei mici să treacă în grupa mare?

Răspunsul se află în marea giubea a anilor ce va să vină.

Radu VIDA

Fotografiile: Traian NICHITA