Clujenii propun Ministerului Educaţiei elaborarea unei noi variante de plan cadru pentru clasele V-VIII

Procesul de culegere a propunerilor privind noile forme ale planurilor cadru pentru clasele V-VIII s-a încheiat, la nivelul judeţului Cluj, iar concluziile dezbaterilor au fost înaintate joi, 21 ianuarie, Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice – a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.

La nivelul judeţului s-a hotărît înaintarea către MENCS a unui adrese care să propună elaborarea unei noi variante de plan cadru, alta decît cele trei puse în dezbatere de ISE, şi, totodată, au fost formulate cinci principii care trebuie să stea la baza unei noi variante de plan cadru: Coerenţă; Flexibilitate modulară; Autonomie; Formarea cadrului didactic în spirit inter şi trans-disciplinar; Racordarea la social (o societate bazată pe cunoaştere).

În 20 ianuarie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a organizat o dezbatere publică în sala de şedinţe a instituţiei, la care au participat cadre didactice, directori de unităţi, reprezentanţi ai asociaţiilor de părinţi din judeţ, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean al Elevilor şi reprezentanţi ai sindicatelor din învăţămînt. Dezbaterea s-a desfăşurat pe mai multe paliere tematice: raportarea la planul-cadru ca la un instrument de politică educaţională, structura planului-cadru, relaţia planului-cadru cu profilul de formare al elevului ş.a.

„Dezbaterea publică a fost organizată în urma unei serii de alte dezbateri, care au avut loc în unităţile de învăţămînt şi la nivelul consiliilor consultative ale disciplinelor (dezbateri pentru fiecare disciplină, la nivelul unităţii, în perioada 11 – 14 ianuarie, şedinţe ale consiliilor consultative ale disciplinelor, în data de 18 ianuarie). Astfel, temele de discuţie cele mai frecvente în cadrul dezbaterii publice, dar repetate în procesele verbale ale celorlalte dezbateri organizate la unităţile de învăţămînt, respectiv la nivelul Consiliilor Consultative ale disciplinelor, au fost următoarele: solicitare privind prelungirea timpului de dezbatere; imposibilitatea de a organiza o dezbatere fără opţiunea de a le respinge pe toate – dezbaterea presupune dezbatere de principii, nu alegere de variantă; abordarea integrată/modulară vs. cea disciplinară; statutul CDŞ şi numărul de ore atribuite CDŞ în noile propuneri de plan cadru; numărul de ore petrecute de elevi la şcoală; numărul mare de discipline pe an de studiu; păstrarea identităţii şi a conştiinţei naţionale; corelare plan cadru primar-gimnazial-liceal; raportarea proiectului planurilor cadru din România la modele ale planurilor cadru din alte ţări europene; corelarea principiilor care stau la baza noilor planuri cadru cu cercetări ştiinţifice creditabile; măsura în care planul cadru permite descentralizarea; corelarea principiilor care stau la baza noului plan cadru cu documentele europene în domeniu, la care România a aderat şi cu cele 8 competenţe cheie  din Cadrul European de Referinţă; statutul orelor de consiliere educaţională; statutul claselor de tip bilingv/intensiv sau cu specific sportiv; fundamentarea planului-cadru conform unui principiu al coerenţei; fundamentarea planului-cadru  conform unui principiu al racordării la social; pregătirea resursei umane, dezvoltarea performanţelor cadrelor didactice privind predarea integrată prin cursuri de formare; utilitatea studiilor disciplinelor tehnologice la nivel gimnazial; corelarea numărului de ore atribuit unei discipline cu finalitatea prin examen la sfîrşitul ciclului de studiu; fundamentarea pregătirii elevului în directă relaţie cu cerinţele pieţei muncii pe un anume interval de timp şi pe o anumită zonă geografică” – precizează purtătorul de cuvînt al IŞJ Cluj, prof. Andreea Coroian-Goldiş, într-un comunicat remis, joi, presei.

De asemeni, precizează aceasta, la nivelul judeţului Cluj s-a hotărît înaintarea către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a unui adrese care să propună elaborarea unei noi variante de plan cadru, alta decît cele trei puse în dezbatere de ISE. Adresa evidenţiază cîteva dintre punctele slabe ale acestor variante, şi anume: programul de studiu obligatoriu centralizat, univoc pentru toţi elevii din România, care duce la imposibilitatea conturării unui parcurs şcolar specializat, în virtutea unui principiu al descentralizării; imposibilitatea efectivă de organizare interdisciplinară şi trans-disciplinară datorată unui număr mare de discipline specializate pe fiecare an de studiu (16-17); alocarea unui număr prea mic de cursuri opţionale; fragmentarea perspectivei curriculare şi a dezbaterii aferente pe cicluri de şcolarizare, ceea ce nu permite o viziune de ansamblu asupra finalităţilor şi competenţelor disciplinelor care le formează.

„În acest sens, au fost formulate, în urma dezbaterilor, cinci principii care trebuie să stea la baza unei noi variante de plan cadru: Coerenţă; Flexibilitate modulară; Autonomie; Formarea cadrului didactic în spirit inter şi trans-disciplinar; Racordarea la social (o societate bazată pe cunoaştere)” – precizează Andreea Coroian Goldiş.

Între propunerile înainte Ministerului Educaţiei de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, avînd în vedere concluziile dezbaterilor, se numără: prelungirea dezbaterii publice pe o perioadă de minim 3 luni; propunerile de plan cadru pentru gimnaziu să fie corelate cu cele pentru liceu, pentru a fi transparentă viziunea de ansamblu privind întregul învăţămînt secundar, precum şi modul în care se pot imagina/dezvolta trasee educaţionale distincte pe termen lung; oferirea posibilităţii unităţii şcolare de a construi o ofertă curriculară personalizată, prin alocarea unui număr mai mare de cursuri opţionale, dar nu numai; formarea cadrelor didactice pentru predarea integrată, prin apelarea la fondurile europene.

Planul cadru pentru clasele V-VIII a fost publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi se află în dezbatere publică din 23 decembrie 2015. După perioada de dezbateri de la nivel judeţean, în perioada 23 ianuarie – 7 februarie se va face analiza propunerilor primite în cadrul procesului de consultare şi revizuirea proiectului de plan-cadru, urmînd ca, în perioada 8-10 februarie, proiectul revizuit de plan-cadru să fie validat, din punct de vedere ştiinţific, de către comisia de validare, şi să fie avizat de către ISE.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie