Cluj: UBB va avea un centru de industrii creative

Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca va avea un centru de industrii creative, care va include mai multe unităţi, din diferite discipline.

„Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca îşi coordonează resursele şi le concentrează într-un „Centru de Industrii Creative”, organizat în logica STEAM (Science-Technology-Engineering-Arts-Mathematics), care va funcţiona în spaţiul UBB din Cluj Innovation Park, în conexiune cu Centrul Regional de Excelenţă în Industrii Creative. Centrul UBB de Industrii Creative va include mai multe unităţi care, dincolo de aspectele disciplinare, se vor coordona într-o logică multi-, inter- şi trans-disciplinară”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de UBB.

Unităţile componente vor fi relocate în Centrul de Industrii Creative în momentul în care restricţiile pandemiei de coronavirus vor permite. „Unităţile care vor intra în componenţa Centrului de Industrii Creative există deja în structura UBB şi vor fi relocate în Centru în momentul în care condiţiile pandemiei vor permite acest lucru. Acestea sunt: Tehnologii psihologice pentru sănătate (ex. medii virtuale/augmentate, terapie online, gaming terapeutic, roboterapie, desene animate terapeutice, povești/jucării terapeutice; relaxare și managementul stresului, etc.); Digital Media/Radio UBB/TV UBB; Digital Humanities; Digital interactive arts/Documentary film making; Tehnologia informației/Gamification; Astronomie și astrofiză: When science meets fiction; Produse UBB ale CFCIDFR (ex. videouri MOOC); Muzeul de „tehnologie psihologică” Florian Ștefănescu-Goangă, se mai arată în comunicatul UBB.

Potrivit sursei citate, „ca universitate cu angajament world-class”, UBB doreşte prin aceste platforme să valorifice atât interesele şi calităţile membrilor comunităţii sale, cât şi să ofere societăţii soluţii de viitor avansate pentru a creşte bunăstarea şi calitatea vieţii.

„Aşa cum am afirmat în Programul ProUBB+, UBB s-a angajat să-şi concentreze maximal şi inovativ diversitatea academică în două platforme multi-/inter-/trans-disciplinare: (1) STEM – InfoBioNano4Health şi (2) STEAM – Centru UBB de Industrii Creative, ambele cu rol de educaţie, de cercetare şi de transformare inovativă a mediului socio-economic, într-o logică a deschiderii bidirecţionale către societate”, a declarat, potrivit comunicatului, rectorul UBB, prof univ. dr. Daniel David.

Articole din aceeasi categorie