Chemgeneration – Program de popularizare a chimiei în rândul liceenilor, la UBB

Un program – Chemgeneration – conceput cu scopul de a populariza știința, de a familiariza elevii de liceu cu partea atractivă a chimiei și de a-i ajuta să înțeleagă cum pot contribui științele naturii la construirea unui viitor durabil va fi lansat vineri, 16 martie, la Universitatea Babeș-Bolyai.

Chemgeneration este un program științific interactiv, sponsorizat de firma BASF, susținut de Universitatea Babeș-Bolyai și derulat în cadrul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică, sub îndrumarea lect. dr. Albert Soran (coordonator) și lect. dr. Alexandra Pop, precum și cu ajutorul voluntarilor din Organizația Studenților Chimiști. Tema acestei ediții este economia circulară, mai exact reutilizarea unor obiecte prin reciclare.

Evenimentul de lansare a programului va avea loc de la ora 13:00, la sediul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică a UBB (str. Arany János nr. 11).

Detalii despre ediția 2018 a programului Chemgeneration și experimentele desfășurate în cadrul atelierelor săptămânale, în pagina oficială http://chemgeneration.com/.

M. T.

Articole din aceeasi categorie