Cerşind de la… cerşetori

Cu ceva vreme în urmă auzeam despre un cerşetor că trăieşte modest. În … costum adecvat meseriei, murdar, cu un basc tras pe ochi… Atâta doar că, la o percheziţie, s-a descoperit că omul avea vilă, maşină, familie ce trăia pe picior mare. De unde? „Din muncă!” a mărturisit omul. Două job-uri istovitoare! Primul – cu mâna întinsă la mila trecătorilor, celălalt în cămătărie. Rezultatele se vedeau cu ochiul liber. Iar în loc de depozite la bănci… Avea o listă lungă de datornici cu mii şi mii de euro.

De când cu „libera circulaţie” şi această tagmă şi-a diversificat activitatea. S-au stabilit prin cele ţări, „acolo, unde omul are de unde da!”. Simplii executanţi în bulendre şi cu mila întipărită pe faţă, supraveghetorii acestora, care lucrează în schimburi, şefi de mici formaţiuni care dau raportul zilnic la şefi mai mari, curieri care duc banii acolo unde e nevoie…

Nu trebuie să vă mai spun că lumea, în general, autorităţile, în special, încearcă să scape de această plagă, din ce în ce mai bine organizată şi cu resurse financiare din ce în ce mai mari.

Doar suedezii, se pare, gândesc altfel.

Oraşul Eskilstuna, o localitate aflată la 100 de kilometri de capitală, s-a gândit să profite de situaţie. Nu contează că, în acest fel, încurajează cerşetoria; nu contează că, cerând taxă, încurajează jegul, mizeria, şpaga, corupţia, până la urmă… Şi să nu cumva să credeţi că e vorba despre un fel de banc de la Radio Erevan! Culmea birocraţiei din Esklilstuna face ca, o hotărâre a consiliului local să spună clar că cerşetorii trebuie să solicite permis. De la Poliţie! Cerere. Către. Subsemnatul Rostaş Cloony, domiciliat… născut… crescut… cetăţenia… rog să binevoiţi a-mi aproba un loc de cerşit la Dvs în sector. Cer şi ofer seriozitate. Dau şi cele cuvenite pentru un vad mai bun. Şi, desigur, anexez, cu mare veselie, taxa de 150 coroane (15 euro). Cu mulţumiri anticipate…
Auziţi! Nu practicarea cerşetoriei va fi pedepsită cu amendă, ci nerespectarea hotărârii de a avea patalama cum că poţi agresa cetăţenii, mânca-ţi-aş! Cetăţeni care, până mai ieri, trăiau într-un paradis făurit pe pământul vikingilor, pe care l-au muncit eficient şi care le-a oferit, în schimb, un confort ca la nimeni altul.
Şi, dacă doar unii ar face prostii, n-ar fi nici un bai. Dar tâmpenia se ia. E contagioasă. Pentru că, spun gurile rele, şi alte consilii locale s-au trezit vorbind despre subiect.
Şi dacă e să iasă un ban…

Radu VIDA

Articole din aceeasi categorie

One Response to Cerşind de la… cerşetori

  1. Zub

    La fel e și cu prostituția legalizată, doar că ceva mai rău: cu cerșetorii măcar nu ai contact fizic, aducător de boală.