UBB Cluj – cea mai bună dintre universităţile româneşti

“Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca este prima universitate românească în QSc GB University Ranking 2020 – Emerging Europe & Central Asia. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca ocupă locul 119 în  acelaşi clasament, pe a cărui primă treaptă se află Universitatea “Lomonosov” din Moscova (Rusia). Dealtfel, primele trei locuri în acest clasament sunt ocupate de universităţi din Rusia.

Un număr de 17 universităţi româneşti sunt prezente în primele 300 de universităţi în QSc GB University Ranking 2020 – Emerging Europe & Central Asia. Astfel, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca se află pe locul 40, Universitatea din Bucureşti ocupă locul 42, Universitatea Alexandru Ioan Cuza – 68, Universitatea Politehnica Bucureşti – 72, Universitatea de Vest din Timişoara – 74, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi – 80, Universitatea Politehnica din Timişoara – 109, Universitatea Tehnica din Cluj Napoca – 119, Universitatea Transilvania din Braşov – 137, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi – 137, Universitatea din Suceava – 144, Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti – 155, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu – 176. Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Câmpeanu, a felicitat instituţiile de învăţământ superior prezente în clasament. „Felicitări tuturor celor 17 universităţi româneşti prezente în primele 300 universităţi în QSc GB University Ranking 2020 – Emerging Europe & Central Asia, prestigios top al universităţilor”. Pe prima poziţie se află Universitatea “Lomonosov” din Moscova, înfiinţată în 1755 şi care a dat de-a lungul timpului nu mai puţin de 13 laureaţi ai premiului Nobel. Dealtfel, pe primele trei locuri în această ierarhie se află trei instituţii de învăţământ superior din Rusia, pe doi fiind Universitatea din Sankt Petersburg, înfiinţată în 1724 de Petru cel Mare, fiind cea mai veche universitate din Rusia. La această universitate a studiat inclusiv preşedintele Vladimir Putin. În fine, podiumul este completat de Universitatea din Novosibirsk. Clasamentul ia în calcul universităţile din estul Europei şi Asia Centrală şi cuprinde 354 de instituţii. În top 10 se mai află trei universităţi din Cehia, două din Polonia şi una din Estonia.

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie