Rute alternative spre Oradea, pe perioada Târgului de la Fechetău

Având în vedere că Târgul de la Fechetău (Negreni) atrage un public numeros și un aflux important de vehicule spre această zonă, IPJ Cluj le recomandă celor care au de parcurs, la acest sfârșit de săptămână, traseul Cluj-Napoca – Oradea sau invers, ruta alternativă de deplasare: Cluj-Napoca – Zalău – Nuşfalău –  Aleşd, respectiv Aleşd – Nuşfalău – Zalău – Cluj-Napoca.

Celor care circulă pe Autostrada Transilvania, IPJ Cluj le recomandă ca de la Gilău să continue pe autostradă, până la Nădăşelu, şi mai departe spre Zalău – Nuşfalău – Aleşd.

Polițiști de ordine publică, rutieri, de investigații criminale, de investigare a criminalității economice, precum și de transporturi, în cooperare cu efective din cadrul Jandarmeriei, sunt angrenați, la acest sfârșit de săptămână, în misiuni specifice pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în zona Târgului de la Negreni, cunoscut ca Târgul de la Fechetău.

Celor care tranzitează zona în această perioadă, IPJ Cluj le recomandă să circule cu atenție sporită, să pornească la drum din timp, să nu se angajeze în depășiri riscante, să respecte regimul legal de viteză, să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum și să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi pe traseu.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie