Campanie FRCCF: Anul şcolar a început şi pentru ei, însă şcoala va începe atunci cînd vor avea rechizite

Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie desfăşoară, împreună cu partenerii săi, în perioada 12 – 30 septembrie, o campanie care are ca scop adunarea de rechizite pentru 815 copii din centrele comunitare ale fundaţiei. Pentru aceşti copii – spune directorul FFRCCF, Mihai Florin Roşca -, fiecare început de an şcolar înseamnă o provocare, întrucît părinţii nu au posibilitatea să le cumpere rechizite şi, astfel, ei riscă să abandoneze şcoala.

În perioada 12-30 septembrie, oamenii din Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare, Alba Iulia, Cîmpia Turzii şi Popeşti (Bihor) au posibilitatea de a schimba în bine viitorul unui copil vulnerabil. Suma de 50 lei sau un ghiozdan echipat în această valoare, poate împiedica un copil să abandoneze şcoala – se spune în apelul lansat de FRCCF.

Cei care doresc să doneze rechizite şcolare sau contravaloarea acestora în bani, sînt aşteptaţi în hipermarket-ul Cora Cluj, Crişul Shopping Center Oradea, hypermarket-ul Carrefour Oradea – Galeria Era, pentru a lăsa donaţia lor în rechizite sau în bani pentru rchizite. DE asemeni, donaţiile se pot face şi la centrele comunitare FRCCF din: Cluj-Napoca, Cîmpia Turzii, Alba-Iulia, Oradea, Popeşti şi Satu Mare.

De asemeni, în cadrul campaniei „Copii cu suflet pentru copii”, elevii din 20 de unităţi şcolare din Cluj-Napoca, din 3 unităţi şcolare din Cîmpia Turzii şi din 20 de unităţi şcolare din Oradea sînt invitaţi să doneze rechizite şcolare. Este vorba de şcolile: Alexandru Vaida Voevod, Constantin Brâncuşi, Horea, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Şcoala Internaţională Cluj, Colegiul Economic Iulian Pop, Colegiul Naţional George Bariţiu, CN George Coşbuc, CNP Gh. Lazăr, Grup Şcolar Agricol Alexandru Borza, Grup Şcolar Industrial Tehnofrig, Liceul cu Program Sportiv, Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu, Liceul Teoretic Eugen Pora, Liceul Teoretic Gh. Şincai, LT Lucian Blaga, LT Mihai Eminescu, LT Nicolae Bălcescu, LT Onisifor Ghibu (Cluj-Napoca), Şcoala Avram Iancu, Şcoala Mihai Viteazul şi LT Pavel Dan (Cîmpia Turzii).

Orice elev din aceste şcoli poate dona, de la un simplu caiet pînă la un ghiozdan complet echipat, ducînd la şcoală rechizitele pe care doreşte să le doneze. FRCCF a anunţat că va aduna rechizitele donate în fiecare hypermarket şi în fiecare şcoală şi le va distribui celor mai nevoiaşi dintre copii.

Campania este iniţiată de FRCCF, în parteneriat cu Hipermarket-ul Cora Cluj, Crişul Shopping Center Oradea, Hypermarket-ul Carrefour Oradea – Galeria Era, Inspectoratul şcolar Judeţean Cluj şi Inspectoratul şcolar Judeţean Bihor.

Cei care doresc să ajute un copil să nu abandoneze şcoala pot să contacteze reprezentantul FRCCF la tel.: 0264-594893 sau prin e-mail: camelia.muresan@frccf.org.ro.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie