Burse FLEX pentru liceeni

Liceenii interesați să participe la „Future Leaders Exchange Program” (FLEX), ediția 2019-2020 pot aplica pentru acest program de schimb de experiență până la data limită de 16 octombrie a.c.

Programul, finanțat de Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii, oferă liceenilor ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane și de a studia într-un liceu american, pe parcursul anului școlar 2019-2020. Conform anunțului postat pe site-ul American Councils for International Education – România, participarea la programul FLEX este GRATUITĂ, iar bursa oferită este completă.

„Obiectivul programului este de a promova înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și cei ai țărilor din regiune, pentru ca liceenii să învețe mai multe despre SUA și să le prezinte americanilor țările lor de origine. Fiecare bursier va locui timp de un an alături de o familie americană și va studia într-un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. Pentru ediția 2019-2020, România va beneficia de 35 de burse. În prezent, alți 35 de liceeni români se află în SUA și urmează a reveni în țară anul viitor” – precizează sursa citată.

Competiția este deschisă liceenilor care: au cetățenie română; sunt născuți între 15 iulie 2001 și 15 iulie 2004; sunt, la momentul înscrierii, în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a; studiază limba engleză în liceu; îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.

Detalii, la http://americancouncils.ro/programe/flex/

M. T.

Articole din aceeasi categorie