Boris NEBYLA: „Acum, la absolvire, balerinii de 18 ani trebuie să fie deja dansatori impecabili, aproape de perfecţiune”

A fost să fie o întâlnire cu totul şi cu totul excepţională. Discuţia purtată în trei – subsemnatul – Boris Nebyla – Simona Dordea – a pornit, cum era şi de aşteptat de la noua funcţie de director artistic al Ansamblului de balet al ONR din Cluj–Napoca, pentru a ajunge, surpriză mare, foarte mare chiar, la Boris Nebyla, practicantul de karate tradiţional apoi de taek won do, apoi, apoi jucătorul de hochei care este Boris Nebyla, evidenţiind un portret suprinzător, plăcut însă. Dar unul specific spiritelor pentru care a avea preocupări din diferite sfere, se înscrie în sfera firescului. Un Boris Nebyla fascinant, fără nici o exagerare. A fost pentru toţi trei, o întâlnire ce nu se va uita niciodată, memorabilă în sensul bun al cuvântului. Boris este un om fascinant, cu o carismă aparte, una care cucereşte de la primele cuvinte chiar.

Îl veţi descoperi şi dvs graţie acestui interviu. Şi tot fără exagerare, Boris Nebyla este un exemplu de urmat pentru generaţia zilelor noastre.

– Ştiu că aveţi un program plin, multe obligaţii profesionale şi, totuşi, aţi acceptat provocarea numită „Opera Română” din funcţia de Director Artistic al Ansamblului de Balet. De ce?

– Acestei întrebări îi pot oferi două răspunsuri şi două perspective: una oficială, formală şi o a doua ce ţine de latura emoţională şi personală. Prima a fost determinată de invitaţia adresată de Opera Naţională Română din Cluj-Napoca de a pentru a ridica nivelul şi a dezvolta şi mai mult calitatea actului artistic, de a organiza programul spectacolelor şi repertoriul de balet al acestei instituţii. Totuşi, motivaţia cea mai importantă a venirii mele aici are valenţe emoţionale. Am avut ocazia de a vedea o serie de reprezentaţii ale Ansamblului de Balet din Cluj, reprezentanţii care m-au impresionat atât la nivelul actului artistic, al tehnicii şi performanţei balerinilor, cât mai ales la nivel pregnant al emoţiei transmisă publicului, ce conferă o dimensiune deosebită spectacolelor. Acceptul venirii mele a avut o singură condiţie: aceea de a fi fascinat de ceea ce se petrece în această Operă şi de ceea ce poate fi creat alături de artiştii săi. Iar această fascinaţie a fost îndeplinită de toţi dansatorii priviţi pe scenă şi întregul ansamblu de balet şi colectivul acestei instituţii.

– Faceţi referire la o situaţie fericită şi câştigătoare de ambele părţi, ”a win-win situation”, atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru această companie de balet. Spuneţi că dansatorii clujeni vă inspiră. În ce sens?

– Această inspiraţie este motivul în sine al venirii mele aici. Este vorba despre această pasiune, dedicare şi determinare pentru ceea ce fac. Una dintre vizitele mele la Cluj a avut loc în luna mai 2017, atunci când a fost pusă în scenă premiera ”Zorba” şi, deşi a fost ceva neprevăzut, am oferit una dintre pregătirile de încălzire ale Ansamblului de Balet ale Operei clujene. S-a produs atunci ceea ce, la o primă întâlnire, percepem ca o puternică simpatie şi rezonare, care au venit pentru mine precum o confirmare că acest loc este, probabil, şi pentru mine acel loc potrivit. Eu ofeream ceva şi primeam la rândul meu un răspuns extrem de pozitiv.

– Lucraţi extrem de mult cu copii. Ce faceţi pentru a-i determina să rămână, pentru că eşecurile, de multe ori, mai ales în cazul celor mici, determină abandonul. Şi totuşi, ce faceţi, ce aduceţi în plus şi cu ce îi motivaţi pe copii să continue studiul dansului?

– Acesta a fost unul dintre subiectele discutate şi în ultimele zile, în cadrul Festivalului ”Grand Assemble 2017”. În lucrul cu copii, există două variante: sunt profesori care antrenează pur şi simplu, şi există profesori născuţi să fie mentori. Nu spun că eu sunt unul dintre cei ”făcuţi” să facă asta, însă ceea ce încerc cu adevărat să le transmit elevilor mei, artiştilor în devenire, dar chiar şi artiştilor din ansamblurile de balet cu care lucrez, este tocmai iubirea şi pasiunea pe care le am şi le-am avut eu mereu, care e posibil să-mi fie lipsit din partea profesorilor din propria mea carieră. Această iubire şi pasiune sunt de neînlocuit şi nu aş vrea să le lipsească vreodată, îmi doresc să le experimenteze întru totul, precum am avut şi eu şansa. Desigur, aceasta nu este posibilă fără fundamentul imperativ al studiului. E nevoie de o intersecţie armonioasă între pregătirea profesională, studiu, tehnică şi pasiunea, bucuria, dăruirea pentru dans.

– Lucraţi cu copii, lucraţi şi cu adulţi. Cu care dintre ei este mai dificilă colaborarea?

– Lucrez mai degrabă cu tineri elevi adolescenţi şi cu studenţi, mai puţin cu copii. Dar, dacă e să fac o comparaţie între aceştia şi dansatorii profesionişti adulţi, pregătirea şi dăruirea oferite de mine sunt aceleaşi. Este, însă, o idee generală preconcepută care le asociază micilor dansatori o imagine fragilă, drăgălaşă şi naivă, însă ei lucrează enorm pentru vârsta pe care o au, sunt extrem de determinaţi şi implicaţi carierei de balerin, la vârsta la care ceilalţi copii încă se joacă.

– Şi, din acest punct de vedere, copilăria dumneavoastră cum a fost? Dedicată pregătire sau caracterizată de jocuri video?

– Din fericire, jocurile video nu erau atunci în trend şi mă pregăteam asiduu.

– Credeţi că aţi fi avut un alt parcurs dacă tehnologia ar fi fost la fel de avansată şi atunci?

– În mod sigur. Văd această constantă şi la fiica mea, tehnologia este parte a cotidianului societăţii noastre.

– Pornind de la Boris dansatorul, la Boris profesorul, cât de mult s-a schimbat faţa dansului clasic, contemporan?

– Evoluţia şi schimbarea sunt imense. La fel ca şi în sport sau tehnologie, viteza este determinantă, totul se rapidizează şi maximizează. Ne aşteptăm să avem dansatori desăvârşiţi imediat după absolvire. Ceea ce în trecut se acumula şi se forma de-a lungul unei cariere întregi, acum se obţine la vârste fragede. Îmi amintesc că în trecut maeştrii dansatori şi coregrafii sesizau potenţialul anumitor tineri balerini pe îi ”creşteau” în timp, formarea şi desăvârşirea lor se împlinea pe parcursul întregii cariere. Acum, la absolvire, balerinii de 18 ani trebuie să fie deja dansatori impecabili, aproape de perfecţiune şi gata de interpretarea oricărui rol.

– Îl cunoaştem pe Boris dansatorul, îl ştim profesorul. Nu îl cunoaştem încă pe Boris coregraful şi regizorul. Când ne putem aştepta să vă vedem şi în aceste ipostaze, la Cluj?

– În calitate de Director Artistic al Baletului Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, cu siguranţă acesta este locul în care îmi voi îndeplini aceste noi misiuni. Am avut deja ocazia de a lucra ca şi coregraf la Staatsoper din Viena, unde mi-am început această nouă etapă a carierei şi unde am lucrat cu o companie de balet contemporan, alături de care am montat spectacole coregrafice mai scurte, într-un singur act.

– „Lacul Lebedelor” este una dintre creaţiile care se bucură de nenumărate puneri în scenă, de la coregrafiile clasice, la cele moderne (inclusiv una văzută personal la Paris, cu acţiunea plasată în anii ’50 şi personaje celebre: fraţii Kennedy, Marilyn Monroe şi Stalin, Hitler, Lenin). Sunteţi pro sau contra acestor modernizări?

– Pornesc de la principiul de a nu spune niciodată „niciodată”. Nu am nimic împotriva interpretărilor moderne şi adaptărilor pentru secolul XXI, însă personal, în acest moment, le consider mai potrivit interpretate în notă clasică. Sunt de acord cu ajustarea dinamicii, a timpilor ori a combinaţiilor de paşi pentru o actualizare a capodoperelor clasice, însă cred că trebuie să le păstrăm esenţa, iar opera şi baletul trebuie să rămână pentru public un spaţiu magic de evadare din cotidianul cu care se confruntă zilnic. Nu aş vrea ca spectatorii să păşească în teatru doar pentru a se confrunta încă o dată cu realitatea, însă pe coloana sonoră a lui Ceaikovski.

– Care este rolul şi personajul care v-a definit cel mai bine ca şi dansator?

– Au fost multe, însă trei mi-au rămas cel mai bine întipărite: Contele Albrecht din ”Giselle”, James din ”La Sylphide” şi Spartacus.

– Zâmbiţi cu o pasiune şi strălucire aparte când spuneţi ”Spartacus”. De ce?

– Zâmbesc diferit pentru că pregătirea acestui rol a venit într-o perioadă specială a vieţii mele, perioadă în care mi-ai întâlnit soţia.

– Aţi fi tentat să reveniţi pe scenă ca dansator, să reintraţi într-un rol sau să interpretaţi un nou rol?

– Sincer, nu m-am mai gândit deloc la acest lucru. Sunt foarte mulţumit cu cariera de dansator pe care am avut-o, însă îmi place să privesc mereu mai departe, către noi orizonturi. Cred că este esenţial pentru fiecare dintre noi să apreciem toate etapele vieţii, conştientizând momentul în care trebuie să închidem o uşă pentru a deschide altele noi.

– Cum arată şi ce vă oferă aceste uşi noi?

– Răspunsul este unul simplu: aceste uşi noi îmi permit să lucrez cu tineri talentaţi şi să le ofer tot suportul. Mă bucur sincer de această nouă poziţie dobândită la Cluj şi cred că am posibilitatea de a face schimbări – fie ele mai mici, însă sunt schimbări optimiste pentru această instituţie şi compania sa de balet. Una dintre primele schimbările de perspectivă aduse aici este una esenţială, aceea a transformării companiei de balet dintr-una naţională într-una internaţională. Avem acum dansatori din opt ţări, ceea ce este uimitor şi foarte frumos. Ai această energie în studio care este absolut incredibilă şi o concurenţă sănătoasă extrem de importantă.

Demostene ŞOFRON