Psihologul Marius Crăciun: Să obţii victoria fără să te gândeşti la ea, e un secret al performanţei

Timp de 15 ani pivot al echipei masculine de baschet „Universitatea Cluj-Napoca”, apoi psiholog clinician, 17 ani, la Spitalul de Recuperare din Cluj-Napoca şi psiholog la Lotul Olimpic de Judo, din 1997 până în prezent. Lector universitar dr. la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii “Babeş- Bolyai”, din anul 2001. Devenit un reper profesional ca psiholog-psihoterapeut şi prin activitatea derulată în propriul cabinet de specialitate de pe stada Horea, domnul Marius Craciun este, indiscutabil, un excepţional model de perseverenţă şi de bune practici în domeniul în care s-a format şi în care performează, fiind cunoscut publicului şi pentru volumele de specialitate publicate la Editura Risoprint din Cluj-Napoca, toate epuizate din rafturile librăriilor la puţin timp după apariţie: „Introducere în psihologia sportului”, 2005; „Psihologie educaţională. Curs pentru studenţii Facultăţii de Educaţie fizică şi Sport”, 2005; „Psihologia sportului”, 2008; „Pregatirea psihologică şi antrenamentul invizibil în activitatea sportivă”, 2008, coautor la volumul al III-lea din Colecţia „Ştiinţa Sportului”, Editura GMI; „Psihologia educaţiei fizice”, 2009; „Diagnosticul şi tratamentul afaziei”, 2009 (teza da doctorat); „Psihologia sportului pentru antrenori”, 2012.
Marius Crăciun este membru în Asociaţia Psihologilor din România, membru în Federaţia Europeană de Psihologia Sportului (FEPSAC), membru în Fundaţia Europeană de Biofeedback, membru al North American Society for the Psychology of Sport and Physical Activity (NASPSPA) şi membru al International Society of Sport Psychology (ISSP). Are constant apariţii în reviste indexate Web of Science (ISI). Acordă o atenţie specială în cercetările sale ştiinţifice dezvoltării morale prin sport. Circulă în Cluj-Napoca şi în împrejurimi numai cu bicicleta, pentru a proteja mediul înconjurător de emisiile de gaze nocive.
Lucrează, în prezent, la o nouă apariţie editorială: „Ghid de pregătire mentală pentru sportivi”.
***
Întru-un interviu acordat cotidianului Făclia, psihologul Marius Crăciun oferă detalii despre performanţa sportivă, despre imagerie, tehnici de perfecţionism, autodialogul pozitiv şi explică situaţii cu care s-au confruntat mari sportivi români, în competiţii internaţionale.
Reporter Făclia: Determinarea unui sportiv de a se autodepăşi mereu, prin îndemnul „Mai repede, mai înalt, mai puternic” – „ Citius, Altius, Fortius”, devenit deviză olimpică, se clădeşte nu doar prin antrenament fizic repetitiv. Pentru a fi pe podium, într-o competiţie de anvergură, un sportiv trebuie să facă faţă unui cumul de situaţii care pot sau, dimpotrivă, nu pot înclina balanța în favoarea sa…
Marius Crăciun: Performanţa sportivă se bazează pe patru piloni: primul ar fi performanţa fizică, urmată de performanţa tehnică a obiectivelor şi de cea tactică, precum şi de partea psihologică, extrem de importantă. Din păcate, se acordă prea puţină importanţă pregătirii psihologice care presupune dezvoltarea unor abilităţi cum ar fi concentrarea, echilibrul emoţional, motivaţia, realizarea obiectivelor şi chiar a tehnicilor de imagerie – predilecte în psihologia sportului.Ce este imageria? Sportivul îşi imaginează succese sau izbânzi pe care le poate obţine. Îşi programează mentalul pentru performanţa pe care vrea să o atingă. Este o tehnică predilectă folosită de mari sportivi, mai ales în competiţiile atletice, în probele de sărituri în lungime sau înălţime, când se concentrează, închide ochii şi îşi imaginează săritura corectă. Se bazează, în fapt, pe o însuşire a minţii umane care nu face distincţia între performanţa imaginată şi cea reală.
Reporter Făclia: I s-a reproşat Simonei Halep, după înfrângerea din semifinala Turneului de la Indian Wells, din 2018, că în primul set al meciului nu s-a concentrat asupra jocului adversarei nipone Naomi Osaka, locul 44 mondial. Japoneza a profitat de deruta de moment a Simonei, adjudecându-şi repede victoria, cu 6-3, 6-0.
Marius Crăciun: La Simona Halep e vorba de trăsăturile de perfecţionism pe care le are. Nu acceptă greşeala, se enervează brusc şi puternic, iar ulterior o greşeală de joc produce altă greşeală. Este apoi presiunea enormă de a câştiga. Dar în finala feminină din 2019 de la Wimbledon, cu Serena Williams, Simona Halep a câştigat detaşat, nu a fost presiune pe ea absolut deloc. A lăsat jocul în sine să meargă. Este foarte important să nu te gândeşti la victorie, ci la faptul că poţi obţine performanţa cea mai bună pentru tine. Nu victoria în sine.
Reporter Făclia: În echipa de baschet masculin „U Cluj”, în care aţi jucat 15 ani, cum se completau performanţa individuală şi performanţa colectivă?
Marius Crăciun: Perioada în care eu am jucat la „U Cluj” a fost cu totul propice performanţei sportive. Am fost privilegiaţi: eram, întâi de toate, un grup foarte bine închegat. Nu-mi amintesc să ne fi certat vreodată. Antrenorii noştri au fost foarte buni psihologi, aveau o psihologie nativă. Este extrem de important ca antrenorul să fie un bun psiholog. Noi nu scontam neapărat victoria, cât jocul frumos în sine. Acesta este un secret al performanţei: să obţii rezultat fără să te gândeşti la victorie, la rezultat. Te gândeşti pur şi simplu la sarcina pe care o ai de îndeplinit. Lucrul acesta nu se înţelege, din păcate, azi, când suntem calaţi pe ideea că trebuie să urcâm pe podium. Înfrângerea sau insuccesul este taxat imediat drept ceva ruşinos. Chiar şi presa sportivă pedalează pe această prejudecată: este o umilinţă dacă ai fost înfrânt. Subliniez că această optică este dăunătoare mai ales pentru tineri. Orice înfrângere, orice greşeală te învaţă. Ultima greşeală este cel mai bun învăţător, dar lumea nu conştientizează îndeajuns subtilitatea acestei vorbe din bătrâni. De aceea spun eu că psihologia sportului are şi valenţe culturale şi sociale. Sportivii şi comentatorii sportivi ar trebui să meargă pe ideea că şi victoria este relativă: poţi să câştigi un meci jucând foarte slab şi poate să nu fie o victorie jocul tău. După cum poţi fi înfrânt, neobţinând rezultatul scontat, dar jocul tău să fie foarte bun în faţa unui adversar meritoriu. Iar înfrângerea poate fi considerată, într-un fel, o izbândă.
Reporter Făclia: Înălţimea este un avantaj pentru un baschetbalist? Ghiţă Mureşan este înalt de 2,31 metri, pentru el pare o joacă să arunce fără greş mingea în coş…
Marius Crăciun: Am avut şansa să îl cunosc de la bun început de carieră pe Ghiţă Mureşan. A jucat cu mine în primii săi ani la „U Cluj”. Am văzut la el bucuria jocului, îi plăcea nespus ceea ce făcea. Contează nu înălţimea pe care o ai ci modul în care te raportezi la ea. Poţi să fii foarte mic de statură şi să ai o încredere extraordinară că poţi realiza lucruri deosebite. Sigur, înăţimea este un atu, dar nu unul decisiv. Dacă gândeşti că este un handicap pentru tine că eşti scund, atunci rămâi „scund” şi în performanţe. Dar dacă îţi spui că fiind mai mic de statură ai o viteză de reacţie foarte bună, reflexe mai bune, procedee calitative, atunci poţi atinge ţinta preconizată.
Reporter Făclia: În finala Cupei Campionilor Europeni la fotbal, din 1986, disputată la Sevilla, Helmut Duckadam a reuşit să apere toate cele patru lovituri de departajare, de la 11 metri. Duckadam a fost concentrare maximă, intuiţie, dar şi o forţă fizică de ciclon. Echipa „Steaua” a triumfat în faţa adversarilor spanioli.După ce a respins din pragul porţii şi ultima minge, Duckadam era încă de un calm fenomenal, fără reacţii de bucurie, în timp ce pe chipul împietrit de uimire al regelui Juan Carlos, prezent la meci, se putea citi dezamăgirea aprope de lacrimi ca urmare a înfrângerii suferite de FC Barcelona.
Marius Crăciun: Aici suntem în aria performanţei de excepţie. Sportivii au acelaşi flow, care este valabil şi în artă, când un pictor pierde noţiunea timpului şi pictează „pe pilot automat”. Duckadam nu s-a gândit că va trebui să facă faţă unui tir de lovituri de la 11 metri, a fost o stare de excepţie, de flow, de curgere evenimenţială, pe pilot automat şi, probabil, cu încetinitorul, de vreme ce Duckadam a putut intui perfect direcţia mingii spre poarta apărată de el. Starea de flow este foarte greu de atins de către un sportiv.
Reporter Făclia: Ce este biofeedback-ul?
Marius Crăciun: Este o tehnică folosită nu doar în sport, dar şi în psihologia clinică, în terapie. Funcţiile sistemului nervos vegetativ sunt imposibil de controlat – respiraţia, bătăile inimii. Dar printr-o tehnică specială poţi să-ţi controlezi aceşti parametri, folosind acest biofeedback. Practic ţi se înregistrează pulsul sau temperatura pe un ecran, apar rezultatele măsurătorii, iar printr-o tehnică în care faci apel şi la imagerie îţi propui să-ţi creşti temperatura corpului, a extremităţilor –mâini, picioare, cu un grad sau două, imaginându-ţi că eşti la soare sau că faci o baie fierbinte. Adică înveţi să îţi controlezi funcţii ale sistemului nervos autonom, pe care în mod normal nu le poţi controla. Tehnica se foloseşte în Sindromul Raynaud sau boala mâinilor şi a picioarelor reci. În sport se foloseşte pentru a combate stresul.
Reporter Făclia: Autodialogul pozitiv: Ni-l amintim pe Ilie Năstase în meciul din finala Turneului Campionilor, din 1971, cu Stan Smith. Năstase a câştigat cu 5-7, 7-6, 6-3. A rămas la mantinelă înaintea ultimului set şi vorbea cu el însuşi, dar cu voce tare: „Câştigi Nasti, nu te bate, azi, Smith”
Marius Crăciun: Autodialogul pozitiv se poartă în minte, nu cu glas tare. Îţi livrezi cuvinte pozitive, motivaţionale. De multe ori şi cuvinte care să rafineze o anumită tehnică, precum „întinde mâna”, „întinde braţul”, „fandează piciorul”. Se merge pe ideea că exact ca şi într-un program pe calculator, ceea ce introduci face programul optim. Trebuie neapărat să fii realist când îţi furnizezi acest autodialog motivaţional, şi să nu fi un super optimist.
Reporter Făclia: Sunt şi „problemele nerezolvate” pentru un sportiv de performanţă?
Marius Crăciun: Fiecare sportiv trebuie să îşi facă un bilanţ privitor la aspectele la care trebuie să mai lucreze.În raport cu acest bilanţ, este important să îşi formuleze obiectivele de scurt, mediu şi lung parcurs. Pentru fiecare antrenament trebuie să aibă un obiectiv.
Reporter Făclia: Ce ne spune un psiholog despre un tânăr aflat la volan, care accelerează paranoic pe pedala de acceleraţie, pentru a atinge 250 de kilometri pe oră?
Marius Crăciun: Se spune că automobilul este o cutie de rezonanţă a frustrărilor celui de la volan. Este şi nepotrivit, extrem şi periculos să foloseşti necontrolat această cutie de rezonanţă. Fiecare tânăr are tendinţa să arate cât poate maşina lui. Important este să realizeze că nu are experienţa necesară. Experienţa nu vine odată cu luarea permisului de conducere ci după multe evenimente rezolvate cu bine, cu calm.
Carmen Fărcaşiu